Turul României în 24 de ore cu Nissan X-Trail. E oare posibil?!

Autor: Adrian Mihălţianu 17 oct. 2014 Știri auto

Ne plângem cu toţii (pe bună dreptate) de starea drumurilor. De duratele lungi ale traseelor care ar trebui să ia, de fapt, doar 2-3 ore. De faptul că nu avem autostrăzi şi că ne pierdem zilele, anii, viaţa pe şoselele româneşti. În acest context, ne-am zis, într-o bună dimineaţă, că ar fi o idee foarte bună să încercăm un tur al României în 24 de ore. Să vedem, oare reuşim să-l facem?! Tot ce vrei să ştii despre acest tur, mai jos:

1. De ce Turul României în 24 de ore?

Pentru că vrem să vedem dacă putem să-l facem. Pentru că nu a mai încercat absolut nimeni treaba asta. Pentru că suntem puţin nebuni, dar şi calculaţi totodată, astfel încât credem că avem o şansă, cât de mică, să înconjurăm ţara într-o singură zi. Cu maşina. 

Cu maşina asta, mai precis. Noul Nissan X-Trail

2. Cum vreţi să faceţi acest Tur al României?

Am stabilit deja traseul, îl poţi urmări aici. Vom porni joi dimineaţa la ora 10.00 AM şi ar trebui să fim în stare să ajungem vineri dimineaţa, tot la ora 10.00 AM. 23-24 octombrie 2014, mai precis. O echipă va porni spre Vest (de unde şi numele Echipa VEST) şi alta va porni spre Est (Echipa, v-aţi dat seama, EST). Avem în faţă circa 1.700 de kilometri, pe un traseu despre care atât Google Maps cât şi Waze ne spun că îl putem face în circa 23.5 ore, mergând cu viteza medie obişnuită pe respectivele bucăţi de traseu.

Cam asta e harta. În afara punctelor fixe, sfaturile voastre ne vor ajuta să fim mai rapizi

Ambele echipe vor parcurge acelaşi traseu, dar în sens invers (ne vom întâlni pe drum, probabil, undeva spre Satu Mare, în miez de noapte). Voi vă puteţi ajuta echipa favorită cu ponturi privind traversarea oraşelor, folosirea sau nu a centurilor oraşelor, mici scurtături între anumite sate etc.

Am fixat câteva puncte cheie pe traseu, pe care echipele sunt obligate să le atingă: Bucureşti Suceava Satu MareTimişoara Turnu Severin – Craiova. Restul va depinde de deciziile echipelor, dar şi de sfaturile voastre.

Pornirea se face din faţa sediului Mediafax din centrul Bucureştiului, iar sosirea se face tot aici, ne asumăm riscul de a înfrunta traficul horror de dimineaţa din Bucureşti, vinerea 🙂

3. De ce nu o luaţi şi prin Constanţa, Iaşi etc?

I-am spus „Turul României”, iar nu Ocolul României, pentru că, pur şi simplu, drumurile româneşti nu ne permit să desenăm România pe hartă în doar 24 de ore, cu maşina. Un traseu care să cuprindă absolut toate judeţele limitrofe ale ţării ar dura vreo 30-32 de ore pe puţin. Ne-am frământat, am calculat şi paracalculat un traseu care să fie, totuşi, un tur al României, dar care să ne dea şi şansa de a-l termina în 24 de ore. Când om avea pod la Galaţi sau la Brăila, atunci vom relua nebunia incluzând şi Dobrogea. De asemenea, Iaşiul a fost un punct nevralgic în toate discuţiile noastre, dar am renunţat la el ca punct cheie din cauza proastei conexiuni cu restul traseului. Cine ştie, pe drum poate ne vom da seama că reuşim să-l includem, măcar să trecem pe lângă el. Dar vedem 🙂

4. Competiţiile sunt interzise pe drumurile publice. Nu e o competiţie?

Este o competiţie, dar nu de viteză. Oricât ar părea de ciudat, va câştiga nu echipa care merge mai tare, ci aceea care reuşeşte să oprească cel mai puţin, dar şi să fie atentă cu consumul. Şi asta pentru că vom cronometra timpul fiecărei maşini, dar vom lua în calcul şi consumul afişat de computerul de bord. Fiecare 0.1 litri în plus faţă de cel mai bun consum vor penaliza echipa respectivă cu 10 minute. Aşa că degeaba ar da o echipă bice să ajungă repede la destinaţie, dacă va avea consumul cu 0.3 litri în plus/100 km. Ar pierde 30 de minute.

Ţinem să subliniem foarte tare asta: nu ne vom pune în pericol nici vieţile noastre, nici pe cele ale altora. Nu ne vom risca nici carnetele, nici buzunarele. Oricum, o singură oprire pentru a plăti o amendă pentru un radar înseamnă 15 minute pierdute şi un risc foarte mare de a pierde şansa de a termina traseul în 24 de ore. 

Vom merge aşa cum merge traficul pe şoselele patriei, cu mare atenţie la pietoni, la biciclişti, la căruţaşi, la gropi şi toate cele. Asta nu înseamnă că vom merge, totuşi, la consum, ci susţinut, dar cu responsabilitate.

5. Cu ce maşină faceţi turul? N-ar fi mai bine un elicopter?

Facem turul cu noul Nissan X-Trail. De ce noul Nissan X-Trail? Pentru că aveam nevoie de o maşină solidă, capabilă să reziste la ce îi va arunca în faţă România, capabilă să o ia, la o adică, pe vreo scurtătură neasfaltată, capabilă să treacă peste gropi cu dezinvoltură, dar şi suficient de confortabilă la drum lung, astfel încât redactorii noştri să nu obosească excesiv din cauza faptului că vor petrece peste 23 de ore în maşină.

Avem cu ce, la o adică!

De asemenea, pentru că motorul turbodiesel de 1.6 litri 130 CP, cuplat la transmisia manuală, consumă foarte puţin – am făcut „scouting” pe o parte din traseu şi am obţinut un consum de 6.4 l/100 km deşi am avut viteza medie de 83 km/h, iar voi ştiţi ce înseamnă această viteză medie în România, da? Practic, nu trebuie să oprim prea des la benzinării, două opriri sunt suficiente.

Spaţiu, nene!

Apoi, avem spaţiu suficient pentru trei oameni şi bagajele lor, astfel încât un redactor să se odihnească pe bancheta din spate în timp ce ceilalţi doi sunt treji, fără a se chinui cumva şi fără a se lua la bătaie. Faptul ca fiecare redactor să doarmă câteva ore este esenţial pentru reuşita turei, în deplină siguranţă.

6. De ce două echipe?

Nu atât pentru competiţie, ci pentru că vrem să reuşim în ce ne-am propus. Ori, aşa cum ne-am obişnuit deja în România, apar tot felul de chestii pe drum – de la bariere, la blocări de drum etc. Două maşini înseamnă o şansă în plus pentru a reuşi. În plus, e mai amuzant aşa, să asmuţim redactorii noştri unii contra altora într-un concurs de condus eficient pe şosele patriei. Repetăm, condus eficient nu înseamnă viteză, înseamnă o foarte atentă planificare. Detaliile de genul scurtăturilor din oraşe, opririle extrem de rapide la benzinării, găsitul bucăţelelor de autostradă la timp, toate astea vor face diferenţa, nu viteza maximă pe anumite tronsoane.

7. Cine câştigă, până la urmă?

Atât noi, cât şi voi, pentru că sperăm să vă distraţi bine pe seama noastră şi a încercării noastre. Ne veţi putea urmări LIVE pe pagina specială a turei noastre, iar noi vom fi atenţi şi la sfaturile voastre. Apropo, puteţi câştiga şi voi ceva frumos, deci alegeţi o echipă pe care să o susţineţi şi daţi-ne sfaturi! 🙂

Acum, pe bune, va câştiga echipa care va completa traseul în cel mai scurt timp, luând în calcul şi minutele de penalizare.

Vom reuşi oare să terminăm tura în 24 de ore? Nu ştim. Vom vedea.

Voi ce spuneţi? Puteţi comenta în voie pe pagina proiectului 🙂

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide