UE vrea cu 50% mai puţini morţi în accidente rutiere, până în 2020

Parlamentul European a adoptat un raport care prevede înjumătăţirea numărului de şoferi morţi în accidente rutiere, în următorii nouă ani, prin măsuri severe de siguranţă.

UE vrea cu 50% mai puţini morţi în accidente rutiere, până în 2020 UE vrea cu 50% mai puţini morţi în accidente rutiere, până în 2020

Membrii Parlamentului European au adoptat un raport ce vizează circulaţia rutieră pe drumurile europene, dar mai ales reducerea semnificativă a numărului de morţi în accidentele rutiere. Astfel, raportul elaborat de un eurodeputat german prevede, pentru intervalul 2010-2020, reducerea la jumătate a numărului deceselor, cu 40% a numărului răniţilor grav şi cu 60% a numărului de copii ce mor în accidentele rutiere.

Documentul mai ce prevede şi necesitatea ca UE să impună pe întregul său teritoriu limita maximă de de 30 km/h în zonele rezidenţiale şi să implementeze utilizarea dispozitivelor care detectează consumul de alcool, blocând pornirea maşinii. Mai mult, propunerile cuprinse în raport cuprind şi "introducerea unei interdicţii la nivelul UE cu privire la fabricarea, importarea şi distribuirea de sisteme care avertizează şoferii cu privire la controalele în trafic", ceea ce ar putea însemna interzicerea detectoarelor de radar, dar şi a sistemelor de navigaţie care avertizează în legătură cu prezenţa radarelor.

Parlamentarii Europeni au inclus în raportul lor şi prevederea legată de echiparea în standard a maşinilor noi cu sisteme îmbunătăţite de avertizare pentru cuplarea centurii de siguranţă pentru scaunele din faţă şi din spate şi au făcut o referire la utilitatea instalării de sisteme de avertizare împotriva oboselii, menţionând obligativitatea instalării lor. Rămâne de văzut cum se va transpune raportul UE şi în legislaţia românească şi cum va infulenţa acesta viitorul cod rutier.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.