Un BMW aşa cum vezi în viaţa de după. Dacă ajungi în Iad (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 24 oct. 2017 Știri auto

i8-ul era o maşină cum vedeam în filme şi visam cu ochii deschişi. Nimeni nu şi-ar fi imaginat că o să prindă în viaţa asta, indiferent de anul de naştere, o aşa maşină. A fost prima maşină care arăta ca toate conceptele ultraavangardiste franţuzeşti. Din acest motiv, nu ziceam că e pe bune.

Era o altă promisiune a unui mare constructor de maşini că la un moment dat vom conduce şi aşa ceva. Când s-a-ntâmplat, am zis că nu e adevărat. Maşina asta nu a întors niciodată capetel. A năpustit oameni pe ea. Copiii săreau gardurile grădiniţelor, adulţii se aruncau pe capotă, iar fetele nici nu aveau curaj să se urce în maşina lui Darth Vader. Era ceva din viitorul după 2100. Şi ce-i mai interesant e că deşi au trecut nişte ani buni de la lansare, încă nu a apărut concurenţa cu ceva similar.

BMW i8 a devenit rapid un subiect pentru atelierele aftermarket. Nu pentru putere mai mare la motor, ci pentru o transformare la faţă. Unicitatea maşinii a fost o provocare enormă pentru tuneri, o provocare a dus-o destul de repede la cult în acest segment.

Acum câteva luni am văzut poze spion şi cu noul i8 Spyder – o maşină care va fi şi mai mult decât i8-ul coupe. Probabil că data lansării va coincide cu cea a facelift-ului şi pentru modelul de bază.

Până atunci însă, ne înrăim cu un tuning diabolic, negru mat şi dur, cu jante-culoarea bronzului. Accente de bronz sunt şi pe carcasele oglinzilor şi grila-faţă.

Acest BMW i8 nu este vopsit, ci colantat. Este un tuning făcut chiar de proprietarul maşinii. Jantele bronz mat sunt Elite Design Concepts Challenged.

Vă reamintim un pic din această maşină extraordinară. Are un motor în numai 3 cilindri, de 1.5 litri, turbo, care scoate 230 de cai putere şi 320 Nm cuplu. Motorul electric scoate 130 de cai putere. Puterea conjugată e de 360 de cai. Autonomia maşinii hibrid este de 600 de km, din care 37 în mod full electric. Atinge 100 km / h în 4.2 secunde şi 250 km / h viteză maximă. Maşina costă 140.000 de euro.

Alexandru Banu

Sursă Carscoops

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide