Un nou motor VW ar putea fi echipat cu software-ul mincinos. Ce versiuni ar putea avea probleme

Un nou motor VW ar putea fi echipat cu software-ul mincinos. Ce versiuni ar putea avea probleme

Autor: Visan Marius acum 4 ani Știri

Compania Volkswagen spune că a început să caute printre toate motoarele sale diesel pentru a vedea dacă şi altele decât cel anunţat iniţial conţin software-ul folosit pentru a manipula date de testare a emisiilor.

În cazul în care şi alte motoarele conţin software-ul, acest lucru ar putea creşte în mod semnificativ numărul de vehicule afectate.

VW a fost implicat în scandal cu motoarele EA 189, de 1.2, 1,6 şi 2 litri, însă acum a început să verifice şi versiunile mai vechi al motoarelor EA 288. Este posibil să fie vorba despre variante de 1,6 litri şi 2 litri ale acestui motor Euro 5, folosit pe maşini din grupul Volkswagen din 2012.

În septembrie, Volkswagen a declarat că 11 de milioane de vehicule diesel au fost afectate de scandal, primul fiind descoperit de autoritatea de reglementare din SUA, Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA). APE a descoperit că anumite motoare au fost echipate cu un dispozitiv care detecta faptul că maşina era testata şi reducea emisiile pentru ca rezultatele să se încadreze în parametri.

Volkswagen a alocat 6,5 miliarde de euro pentru a acoperi costurile acestui scandal, dar mulţi analişti se aşteaptă ca aceste costuri să fie mult mai mari.

Cum arata documentul cu echiparea minimă cerută de poliţişti de la Renault si Porsche pentru maşinile lor de patrulare

VIDEO După ce a evitat un accident în ultima secundă, coboară şi îi aplică o corecţie celui care era să-l lovească

EXCLUSIV ProMotor – Cum a pierdut Dacia o licitaţie de 400 de maşini de patrulare ale Poliţiei pentru doar 2,4 lei pe autoturism

În sfârşit! Sistemul care face viaţa mai uşoară fiecărui şofer care conduce în Bucureşti va fi repornit

 

Regulile obţinerii şi reînnoirii permisului se schimbă pentru cel puţin 270.000 de români. Ce este apneea în somn şi ce semne are. Aplicaţia care îţi spune dacă eşti afectat



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
GALERIE FOTO! Larisa Iordache, transformare spectaculoasă! Cum arată frumoasa gimnastă a României, la 23 de ani, în costum de baie şi cu ce vrea să se ocupe după retragere!
GALERIE FOTO! Larisa Iordache, transformare spectaculoasă! Cum arată frumoasa gimnastă a României, la 23 de ani, în ...
TOP 30 - Vedetele noastre cu
TOP 30 - Vedetele noastre cu "rușinea" pe afară. Unele nici măcar nu au lenjerie intimă
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă îi lipsește!
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă ...
Să dă sentinţa în procesul „Colectiv”. Cine sunt vinovaţii?
Să dă sentinţa în procesul „Colectiv”. Cine sunt vinovaţii?
Inchide