Un raport guvernamental arată că şoferul român se crede imbatabil!

Un raport guvernamental arată că şoferul român se crede imbatabil!

Autor: Andrei Luca POPESCU acum 8 ani Știri

Aflăm de pe gândul.info că, în urma unui studiu realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în 2010, specialiştii au realizat un grafic al tendinţelor şi atitudinii şoferilor români în trafic, prezentat în cadrul Strategiei Naţionale pentru Siguranţa Rutieră 2011-2020.

În principal, majoritatea şoferilor români, deşi cunosc bine riscurile şi consecinţele încălcării regulilor de circulaţie, îşi supraestimează calităţile de „piloţi” şi sunt de părere că sunt foarte puţine şanse să li se întâmple tocmai lor genul de accidente pe care le vedem zilnic la ştiri. Prin urmare, şoferul român este dispus să rişte de foarte multe ori producerea unui accident doar pentru că e mult prea încrezător în capacităţile lui.

Şoferul român aduce ca argumente, de cele mai multe ori, experienţa la volan, chiar şi în situaţiile în care traficul se desfăşoară în condiţii dificile. De asemenea, alcoolul la volan este încă o problemă pe care şoferii români o minimizează, subestimând efectele alcoolului – dintr-un motiv foarte popular: „cine e bărbat, rezistă la băutură!”.

Interesant este faptul că majoritatea şoferilor cunosc bine legile şi indicatoarele, însă foarte puţini au cunoştinţe mai tehnice, despre dinamica maşinii la viteze mari sau comportamentul acesteia la frânări de urgenţă ori în viraje. În plus, foarte mulţi şoferi români se încred excesiv în reacţiile proprii şi în siguranţa maşinii, astfel că se lansează în manevre riscante de depăşire, de exemplu.

Realizatorii studiului mai concluzionează că viteza medie de deplasare a şoferilor în România este de 65 km/h – considerată prea mare, în principal din cauză că 60% din reţeaua rutieră traversează localităţi, iar calitatea asfaltului în multe zone este mediocră, contraindicată vitezelor mari.

Este clar, aşadar, că şoferii români au lacune serioase în ce priveşte prevenţia rutieră, dar aşteptăm să vedem şi măsuri concrete ale autorităţilor, pe baza celor constatate. Până atunci, însă, vă întrebăm:

CE TIP DE ŞOFER CREZI CĂ EŞTI: CARE RISCĂ SAU PRUDENT?



Comentarii
Inchide