Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat o replică genială

Autor: Marius Vișan 22 oct. 2019 Știri auto
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat o replică genială

255 de şoferi din Bucureşti au fost amendaţi, în prima săptămână în care nu au avut voie să mai folosească telefoanele mobile la volan. În cadrul unui filtru organizat de poliţie jurnaliştii de la Digi24 au asistat la amendarea unor şoferi care foloseau telefoanele la volan, altfel de cum prevede legea.

Majoritatea celor traşi pe dreapta au fost nemulţumiţi că li se întâmplă lor asta, iar unul dintre şoferi a reuşit să sintetizeze un concept pe care românii îl au foarte bine intipărit în conştiinţă: „să moară şi capra vecinului”.

Dialogul dintre poliţist şi şofer

V-am oprit pentru că aţi folosit telefonul mobil, ceea ce nu este în regulă, pentru că vă distrage atenţia de la condus. E greşeala mea şi mi-o asum. Dacă am greşit, îmi pare rău. Oricum, dacă acuma mai opreşte 3-4 maşini toţi sunt la fel ca mine.

Oamenii legii le recomandă şoferilor să folosească telefonul la volan doar atunci când sunt opriţi la semafor, când maşina este staţionată, sau alternativele prevăzute de lege cum ar fi dispozitivele de tip ”mâini libere”.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide