Undă verde pentru testarea maşinilor autonome pe drumurile publice

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

Încet-încet, legiuitorii din lumea întreagă încep să creeze mediul legal corespunzător pentru maşinile autonome ale viitorului, iar statul american California se află deja în frunte.

Până nu demult, companiile auto puteau să testeze pe drumurile publice californiene orice concept care se conducea singur, atâta vreme cât respectau legea intrată în vigoare la sfârşitul anului 2012. Acum, însă, potrivit Automotive News, producătorii auto trebuie să ceară autorizaţii pentru a testa astfel de maşini pe şoselele publice ale statului american.

Primele 29 de autorizaţii au fost emise deja către trei companii, iar 25 dintre ele au ajuns la gigantul IT Google, care va pune pe stradă SUV-uri Lexus modificate. Totodată, Mercedes-Benz a primit două autorizaţii, iar Audi tot două.

Vehiculele autonome Google au parcurs deja aproape 500.000 de kilometri în teste

Potrivit sursei citate, maşinile de test trebuie să-i ofere şoferului posibilitatea de a prelua oricând controlul. În caz contrar, statul nu va emite autorizaţia.

Tu ce zici: ţi-ar plăcea să ai o maşină care se conduce singură atunci când tu eşti prea ocupat sau plictisit?



Comentarii
Inchide