UPDATE - Carlos Ghosn, arestat în Japonia. Bloomberg: Ghosn şi-a subevaluat veniturile cu 44 de milioane de dolari. Reacţia preşedintelui Macron. Nissan derula o ancheta internă de câteva luni

Carlos Ghosn şi-a subevaluat veniturile cu circa 44 de milioane de dolari, anunţă Bloomberg, şeful Nissan şi al Renault fiind, conform unor rapoarte din presa japonează, arestat pentru încălcări ale legislaţiei financiare din Japonia.

UPDATE - Carlos Ghosn, arestat în Japonia. Bloomberg: Ghosn şi-a subevaluat veniturile cu 44 de milioane de dolari. Reacţia preşedintelui Macron. Nissan derula o ancheta internă de câteva luni UPDATE - Carlos Ghosn, arestat în Japonia. Bloomberg: Ghosn şi-a subevaluat veniturile cu 44 de milioane de dolari. Reacţia preşedintelui Macron. Nissan derula o ancheta internă de câteva luni

UPDATE 2 - Macron: Franţa va căuta să menţină stabilitatea Renault, după arestarea lui Ghosn

Franţa va căuta să menţină stabilitatea Renault şi a alianţei cu Nissan, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron după ce fabricantul japonez a anunţa demiterea preşedintelui Carlos Ghosn în urma unor nereguli financiare, informează Reuters.

„Este prea devreme pentru a comenta asupra acuzaţiilor, despre care nu am niciun fel de informaţii”, a declarat Macron reporterilor, în Bruxelles.

„Ca acţionar, oricum, Guvernul francez va urmări cu atenţie stabilitatea alianţei, a grupului Renault, dar şi situaţia angajaţilor, care se bucură de tot sprijinul statului”, a spus Macron.


UPDATE - PRESĂ: Carlos Ghosn a fost arestat

Carlos Ghosn şi-a subevaluat veniturile cu circa 44 de milioane de dolari, anunţă Bloomberg, şeful Nissan şi al Renault fiind, conform unor rapoarte din presa japonează, arestat pentru încălcări ale legislaţiei financiare din Japonia.

Nissan a anunţat că Carlos Ghosn a folosit banii companiei în scopuri personale şi investighează posibile practici necorespunzătoare ale lui Ghosn şi ale directorului Greg Kelly. Board-ul companiei va propune demiterea lui Ghosn, informează Reuters.

Dacă Ghosn va demisiona de la conducerea Renault, spune Bloomberg, un potenţial succesor ar putea fi Thierry Bollore, numit de Ghosn Chief Operating Officer în acest an, fiind desemnat, astfel, un posibil succesor. Ghosn l-a numit „liantul” alianţei dintre Renault, Nissan şi MItsubishi


Ştirea iniţială

Carlos Ghosn, interogat de poliţia japoneză

Procurorii japonezi îl interoghează pe Carlos Ghosn, preşedintele Consiliului de administraţie Nissan şi CEO Renault, potrivit publicaţiei japoneze Asahi. Potrivit publicaţiei, procurorii efectuau percheziţii la sediul Nissan şi în alte locaţii.

Ghosn este suspectat că a raportat autorităţilor venituri mai mici cu câteva sute de milioane de yeni.

Sursele Asahi spun că procurorii sunt pregătiţi să-l aresteze pe Carlos Ghosn după interogatoriu.

Ghosn a fost trimis de Renault să preia funcţia de COO (Chief Operation Officer) al Nissan în 1999. A devenit preşedintele Nissan în 2000, şi a fost implicat în redresarea constructorului japonez, ocupând funcţia de preşedinte şi CEO din iunie 2001.

Din 2005 a devenit preşedinte al Renault, iar sub mandatul lui s-a realizat şi parteneriatul cu Mitsubishi Motors Corp. în 2016, după ce se dovedise că Mitsubishi falsificase date de consum. Ghosn a devenit preşedinte al consiliului de administraţie Mitsubishi Motors în decembrie 2016.

Carlos Ghosn este un executiv de top foarte bine văzut în Japonia, după ce a reuşit să revitalizeze constructorul Nissan, aflat la un pas de faliment, scrie Reuters.

Născut în Brazilia, dar cu cetăţenie franceză, Carlos Ghosn are 64 de ani şi şi-a început cariera la Michelin, în Franţa, de unde a trecut la Renault. După ce Renault a cumpărat o participaţia majoritară la Nissan, în 1999, Ghosn s-a alăturat companiei japoneze şi a devenit CEO în 2001.

Aflat în ultimul an pe poziţia de CEO al Nissan, Ghosn a primit o compensaţie de 9,2 milioane de euro, pe lângă venitul de 7,4 milioane de euro de la Renault.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.