Versiunea utilitară Lodgy Van se va numi Dacia Dokker

Autor: Oraan Mărculescu 13 feb. 2012 Știri auto
Versiunea utilitară Lodgy Van se va numi Dacia Dokker

Recent, am aflat din unele surse că versiunea utilitară a Daciei Lodgy urmează să fie foarte ieftină, urmând a costa jumătate din preţul de bază al unui Renault Kangoo de marfă. Mai mult, oficialii Renault au lăsat să se înţeleagă şi faptul că această utilitară va fi derivată într-un al treilea model, de persoane.

Iată că, înainte de a cunoaşte noua familie Lodgy la Salonul Auto Geneva 2012, avem explicaţia pentru cele două versiuni suplimentare, precum şi un nume pentru utilitară: Dokker. Aşadar, în curând vom spune „au revoir” Daciei Logan Van, urmând ca în scenă să intre Dacia Dokker.

Noua Dacia Dokker va fi o utilitară mult mai practică decât Logan Van. În primul rând, înălţimea lui Dokker va fi mai mare, iar uşile din spate vor fi culisabile, nu cu deschidere convenţională, aşa încât accesul la marfă, mai ales în spaţiile înguste, va fi mult îmbunătăţit. Faţă de Lodgy, Dokker va înlocui hayonul cu două uşi asimetrice, în genul celor de pe Logan MCV, mai practice pentru manipularea mărfurilor.

Versiunea pentru persoane va plusa doar cu scaune interioare şi geamuri laterale şi pentru uşile spate, în rest echipamentul urmând a fi păstrat la cote minime, pentru obţinerea unui preţ cât mai avantajos, care se anunţă cu câteva mii de euro mai redus decât al familistei Lodgy. Deocamdată nu avem confirmarea că modelul pentru persoane se va numi tot Dokker.

Mai multe detalii despre noua Dacia Dokker vom afla la salonul elveţian, unde se pare că vom vedea şi cele două versiuni, alături de Lodgy, în premieră mondială.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide