VIDEO: aşa arată CEL MAI MARE CAMION din lume - Belaz 75710

Cine se aştepta ca americanii, ruşii sau chinezii să fie în spatele celui mai mare camion din lume din acest moment, se înşeală. Deoarece firma Belaz provine din Belarus, iar noul model destinat transportului de minereu urmează să fie omologat drept cel mai mare camion de acest fel chiar de către Cartea Recordurilor.

Belaz 75710 este cel mai nou venit în lumea camioanelor uriaşe folosite în domeniul minier, lăudându-se cu nişte caracteristici impresionante, în primul rând cele ţinând de gabarit.

Camionul are o lungime de 20 de metri şi o lăţime de aproape 10 metri, în timp ce înălţimea mastodontului depăşeşte 8 metri. Cele 8 roţi sunt şi ele gigantice, având un diametru de circa 4 metri fiecare (sau, dacă vreţi, pneurile au tipodimensiunea 59/80 R 63...).

Motorul depăşeşte imaginaţia camionagiilor obişnuiţi, deoarece vorbim de două agregate diesel, care totalizează 16 cilindri, în timp ce puterea maximă este de peste 2.300 CP, obţinuţi la doar 1.900 rpm. Şi cuplul motor este impresionant: 9.313 Nm/1.500 rpm, transmisia electromecanică fiind realizată de Siemens.

Aceste valori sunt necesare deoarece Belaz 75710 este capabil să transporte 450 de tone de minereu (o premieră pentru acest domeniu), în condiţiile în care masa proprie a camionului se cifrează la 360 de tone.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.