VIDEO: Cadillac ATS se antrenează pe Nurburgring

Cadillac plănuieşte o întoarcere în segmentul mediu, iar viitorul ATS ne este prezentat într-un teaser realizat pe Iadul Verde.

Amintirea lui Cadillac BLS nu este una tocmai plăcută pentru cei de la General Motors. Berlina medie, produsă între 2005 şi 2010, nu a realizat cifre de vânzări care să conteze cu adevărat în clasa medie din segmentul premium, iar platforma tehnică folosită de maşină era cu mult sub nivelul clasei.

Cu rivali precum BMW Seria 3, (care peste doar două zile va reînvia sub forma unei noi generaţii)Mercedes C Class facelift sau Audi A4, este destul de clar faptul că americanii de la Cadillac sunt nevoiţi să vină cu o maşină a cărei dinamică să se ridice la cele mai înalte standarde, dacă vor să-şi amelioreze imaginea pe Bătrânul Continent.

Cel mai nou teaser al viitorului Cadillac ATS îl prezintă pe acesta într-un mediu cât se poate de european, pe asfaltul încins al circuitului Nurburgring. Modelul, camuflat cu folia de rigoare şi burduşit cu echipamente de măsurare a parametrilor tehnici, face câteva ture de forţă ale circuitului, acompaniat de o coloana sonoră irezistibilă.

Rămâne de văzut dacă de data aceasta, americanii vor putea face din viitorul ATS o ofertă convingătoare, într-unul dintre segmentele-cheie ale industriei auto.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.