VIDEO: Cel mai scump accesoriu pentru Gran Turismo 5

Autor: Constantin Ciobanu 19 aug. 2011 Știri auto

Nu vorbim doar de un R8 LMS în care te urci şi dai peste un volan şi pedalier de la un producător de accesorii. Toate comenzile necesare conducerii maşinilor în joc au fost adaptate comenzilor existente în modelul de competiţie. Prin urmare acelaşi volan, pedalier, padele pentru schimbat vitezele, chiar şi display-ul pe care sunt afişate informaţii din timpul cursei virtuale. Pentru un grad şi mai mare de realism, modelul beneficiază de amortizoare controlate hidraulic care încearcă să reproducă ruliul pe viraje, transferul de mase… La interior a fost montat un sistem audio performant, calibrat special pentru a crea senzaţia audio din interiorul bolidului în timpul cursei. Probabil nu s-au gândit să instaleze şi un sistem de climatizare care să ridice temperatura în bolid la nivelul celei înregistrate în timpul unei curse.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide