VIDEO: Ferarri 458 Italia vs. Lamborghini Aventador

Autor: Gabriel Grosoiu 28 oct. 2011 Știri auto
VIDEO: Ferarri 458 Italia vs. Lamborghini Aventador

Veşnicul duel Lamborghini-Ferrari sau Ferrari-Lamborghini (pentru ca fanii niciunei mărci să nu se simtă nedreptăţiţi) nu îşi va pierde niciodată din farmec, iar motivele raţionale dispar atunci când cei doi italieni se înfruntă.

De această dată, însă, avem de-a face cu nişte combatanţi ce pornesc de pe poziţii inegale, în aparenţă: Ferrari 458 Italia, de 520 CP, şi Lamborghini LP700-4 Aventador, care pune la pământ 700 CP.

Cele două maşini se aliniază, iar după cele trei claxoane de rigoare, urmează întrecerea propriu-zisă. O mare bilă neagră, totuşi, pentru „pista” aleasă: o autostradă pe care putem observa circulând şi alte maşini.

Inegalitatea rivalilor este o iluzie. Tunerul Undreground Racing a montat pe maşina albă din Maranello un sistem de turboalimentare, ce ridică nivelul lui Ferrari 458 Italia până la 700 CP, urcându-l forţat în liga Lamborghini-ului.

Având în vedere puterile egale ale celor două supercaruri, merită să vedem cine a câştigat, chiar dacă am putea considera ca Ferrari-ul trişează în confruntarea sa cu fiorosul şi întunecatul Aventador.

În finalul filmuleţului, tunerul ne ameninţă cu o nouă realizare: Un Lamborghini Aventador echipat cu tehnologia twin turbo, dar nu avansează nicio dată exactă pentru acest proiect.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide