VIDEO: La doar 5 ani “se dă” cu un Nissan GT-R! Crezi că e real?

Autor: Gabriel Grosoiu acum 8 ani Știri
VIDEO: La doar 5 ani “se dă” cu un Nissan GT-R! Crezi că e real?

Nissan GT-R, unul dintre supercarurile emblematice pentru acest deceniu, a ajuns, de curând, pe mana unui „pilot de teste” mai puţin obişnuit. Un puşti de doar 5 ani forjează din răsputeri versiunea pre-facelift a maşinii de 485 CP, până la supermarket. Nissan-ul taie curbele şi finalizează cu o parcare executată cu drift, după care şoferul simte nevoia să exprime ceva.

Deşi semnul vulgar arătat la finalul clipului de către şoferul de ocazie, care abia ajunge la oglinzile retrovizoare, este destul de clar, nu ne dam seama dacă acesta se adresează celor ce nu au încă un Nissan GT-R, din motive financiare, sau chiar rivalilor cu Porsche, Maserati şi alte asemenea maşini capabile să-i „întoarcă vorba” lui GT-R.

Un lucru este sigur: O maşină dotată cu un V6 de 3,8 litri şi care poate atinge o viteză maximă de 311 km/h nu este, în niciun caz, o jucărie pe care să o laşi pe mâna unui ţânc. Câtă vreme există destui adulţi care îşi pot pierde capul la volanul unui Nissan GT-R, nu puteam decât să răsuflam uşuraţi la gandul că acesta este doar un clip regizat. Nu faceţi asta acasă!



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ale lumii şi pare că are elixirul tinereţii veşnice
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ...
"Regina Marii Britanii a murit în această dimineaţă, a suferit un atac de cord". Mesajul distribuit ca o glumă care ...
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Propunerea Ramonei Ioana Bruynseels: „curățarea clasei politice și salariul minim pe economie de 1000 de euro”
Propunerea Ramonei Ioana Bruynseels: „curățarea clasei politice și salariul minim pe economie de 1000 de euro”
Inchide