Volkswagen a preluat 49,9% din Porsche

Autor: Cosmin Iordache 08 dec. 2009 Știri auto
Volkswagen a preluat 49,9% din Porsche

Volkswagen a plătit 3,9 miliarde de euro în schimbul a
49,9% din capitalul Porsche
. Grupul din Wolfsburg s-a
angajat că va prelua integral Porsche până în 2011,
printr-o tranzacţie în valoare de 12,4 miliarde de euro
.
Finanţarea acestei tranzacţii va fi suportată printr-o majorare de
capital a grupului Volkswagen de peste 8 miliarde de euro, pentru a
nu pune la bătaie lichidităţile grupului.

Volkswagen intenţionează să devină cel mai important
constructor de automobile la nivel mondial
. În prezent,
Toyota deţine oficial acest statut, dar neoficial se pare că în
ultimele luni Volkswagen a produs mai multe maşini. Oricum termenul
pe care şi l-a acordat Volkswagen pentru supremaţia globală este
2018, deci există toate şansele să atingă acest scop.

Porsche şi Volkswagen au avut din totdeuna relaţii foarte
apropiate, cel mai de succes model VW, Bettle, fiind de
fapt conceput de Ferdinand Porsche, mai departe evoluând gama
911
. Cea mai recentă formă de colaborare este reprezentată
de SUV-ul Porsche Cayenne care este conceput pe platforma
lui VW Touareg
şi construit la fabrica VW din Bratislava.
În viitor se doreşte implementarea platformei Panamera şi pe alte
modele din cadrul Porsche, rezultând o simbioză perfectă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide