Volkswagen Park Assist Vision Concept

La târgul de la Hanovra Volkswagen a prezentat un sistem complet automat de parcare ce promite să permită accesul și în cele mai strâmte locuri de parcare.

Diferit de programul semi-automat "Park Assist" disponbil pe Touran, Tiguan sau Passat, noul "Park Assist Vision" permite parcarea perpendiculară complet automată, șoferul nefiind nevoit să fie nici măcăr în mașină, putând comanda parcarea din exterior prin intermediul unei telecomande. Acest lucru este unul foarte folositor, mai ales atunci când se dorește parcarea în locuri foarte strâmte, unde ieșitul din mașină ar fi pus serioase probleme privind securitatea vopselei de pe marginea ușilor.

Volkswagen-Park-Assist-Vision-Concept-Tot ceea ce trebuie să facă șoferul este să selecteze pe monitorul din interior spațiul de parcare, maneta de la DSG în "P" și apoi dacă dorește să părăsească mașina. Din acest moment, se poate apasă oricând pe telecomandă pentru a începe operațiunea de parcare automată. Odată ajunsă la locul stabilit, mașina își oprește motorul și se incuie. Sistemul a fost prezentat pentru prima oară la târgul de la Hanovra și potrivit oficialilor germani, se află încă în stadiul de testare, o dată pentru intrarea în serie nefiind încă stabilită.

Pentru o operație pe care un om o face aproape cu o lejeritate debordantă, Volkswagen folosește două camere situate în oglinzile retrozivoare, alte două în față și spate, senzori de parcare, direcție acționată electromecanic și un computer cu un procesor de 2 GHz ce analizează în timp real imaginile video primite pentru a trimite ulterior comenzi direcției și celorlalte sistem de control.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.