Volvo S40 & V50 – Facelift

Autor: Silviu Draganescu 12 apr. 2007 Știri auto

Continuând tradiţia începută în 2003, noile modele S40 şi V50 au ca scop declarat atragerea tinerilor doritori de sportivitate şi atmosferă premium. Iar pentru aceasta din urmă s-a ales o apropiere din punct de vedere al designului de modelele superioare în gamă, mai scumpe şi mai luxuoase. Strategia suedezilor poate părea puţin exagerată, însă aceştia au reuşit cu actualul model să reducă media de vârstă a clienţilor de la 50 la 40 de ani, astfel încât peste 45% din cumpărătorii de Volvo S40 sau V50 au o vârstă sub 35 de ani.

La exterior, principalele modificări se regăsesc la nivelul blocurilor optice, retuşate pentru a atrage atenţia, dar şi pentru a creşte siguranţa în trafic. Astfel, farurile cu xenon urmăresc traseul drumului în conformitate cu poziţia volanului, fiind autoadaptive, iar stopurile de frână clipesc rapid în cazul unei frânări puternice, pentru a atenţiona alţi participanţi la trafic asupra pericolului existent.

În interior, modificările efectuate vor putea fi observate cel mai uşor de un fin cunoscător al mărcii suedeze. Inginerii Volvo au dorit să pună un accent mai mare pe părţile slabe semnalate de actualii clienţi şi anume pe ergonomie şi capacităţi de stocare. În acest sens, feţele uşilor au fost modificate, amplasamentul boxelor reamenajat, frâna de mână a fost schimbată, iar consola centrală a suferit numeroase îmbunătăţiri, toate cu scopul de a mări flexibilitatea noului interior.

Sistemul audio era şi până acum unul din cele mai bune din clasă, versiunea de vârf fiind dotată acum cu un amplificator digital Alpine, Dolby Pro Logic II Surround şi difuzoare Dynaudio. Nu putea să lipsească nici magazia de CD-uri compatibilă MP3, la care s-a adaugat cu ocazia faceliftului şi o mufă auxiliară pentru conectarea iPod-urilor.

În privinţa motorizărilor, noutăţile nu sunt foarte multe. Versiunea de top T5 a primit încă 10 CP, ajungând acum la 230. Sunt disponibile alte cinci versiuni pe benzină, cu 100, 125, 140, 145 sau 170 CP. Clienţii din nouă ţări europene vor putea comanda, ca şi până acum, o versiune ce rulează cu alcool etilic, dezvoltând 125 CP dintr-o cilindree de 1,8 litri. Motoarele diesel, ce reprezintă 55% din vânzările lui S40 şi V50 în Europa şi 25% din total, sunt disponibile în trei versiuni: de 1,6 litri şi 109CP, 2.0 litri şi 136 CP sau D5-ul ce dezvoltă 180 CP.

Volvo speră să vândă 75.000 de modele S40 pe an, cu o treime din ele comercializate pe continentul american. Surprinzător, a doua piaţă de desfacere pentru producătorul suedez este cea chineză, unde se vor asambla 8.000 de exemplare. Pentru V50, sunt aşteptate vânzări de 70.000 de maşini pe an, cu 85% din ele achiziţionate de clienţi europeni, majoritatea din Germania, Suedia, Anglia, Italia şi Olanda.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide