VW Beetle are interdicţie în Mexic

Broscuţele legendare vor şi scoase de pe şosele mexicului. Parcul auto al Mexicului va primi taxiuri mai moderne şi cu un consum mai mic. Dar ce se va întâmpla cu peste 80.000 de VW Beetle.

VW Beetle are interdicţie în Mexic VW Beetle are interdicţie în Mexic

Statul Mexican a anunţat că va scoate de pe şosele cele circa 80.000 de taxiuri VW Beetle, model vechi, având şi un plan în acest sens. Fiecare taximetrist va primi 1500 USD pentru a renunţa la broscuţa sa, cam la fel ca şi programul Rabla de la noi. Taximetriştii mexicani par să fie mulţumiţi de noul târg mai ales datorită faptului că viitoarele taxiuri vor consuma aproape de două ori mai puţin.

Vestitele broscuţe mexicane în culorile verde şi alb au fost produse în Mexic până în 2003, reprezentând unul din cele mai proeminente simboluri mexicane. Explicaţia statului mexican este că broscuţele trebuie înlocuite cu taxiuri care să polueze mai puţin, însă realitatea ar putea fi alta. Având în vedere că statul nu vrea să le caseze este foarte probabil ca ele să ajung printr-un alt colţ al lumii. Oare chiar nu vom mai auzi de celebrele "el vocho", după cum sunt numite broscuţele în Mexic?

VEZI TOATE ANUNŢURILE VOLKSWAGEN

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.