VW lansează Polo GTI R5: „Foarte bun, foarte rapid şi precis”

Autor: Marius Vișan 05 dec. 2017 Știri auto

Luna trecută, Volkswagen ne-a prezentat noul Polo de ralirui sub forma unor schiţe. Acum îl vedem în „carne şi oase”.

Polo GTI R5 se bazează pe noul Polo GTI, deşi motorul său turbo cu patru cilindri este de fapt mai mic: regulamentui motorsportului dictează că trebuie să aibă dimensiunea de 1,6 litri.

Dar, cu cei 272 de CP şi cei 400 Nn canalizaţi spre roţi printr-o tracţiune integrală, este în mod clar mai puternic. Ajunge de la 0 – 100 de km /k în 4.1 secunde, viteză ce poate fi obţinută prin intermediul cutiei de viteze secvenţiale cu cinci trepte. 

Testarea a avut loc în noiembrie, în Fontjoncouse, Franţa, unde a fost dezvoltat şi primul model Polo R WRC. În decembrie, GTI R5 va ajunge şi Marea Britanie.

„Acest prim test a fost făcut, în primul rând, pentru a acumula câţi mai mulţi kilometri, pentru a oferi inginerilor apoi cât mai multe date posibile”, a spus  Dieter Depping, campion de raliuri în 2017. „Pot spune că Polo R5 este foarte bun, foarte rapid şi precis. M-am simţit imediat în elementul meu!”

Acesta va fi omologat în vara anului 2018, primii clienţi primind maşinile la scurt timp după aceea. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide