Zvonuri: apare BMW Seria 6 Shooting Break?

Conform britanicilor de la Auto Express, BMW pregăteşte un concept inedit pentru Salonul Auto Paris 2010: un coupe shooting break, bazat pe viitoarea generaţie BMW Seria 6.

Zvonuri: apare BMW Seria 6 Shooting Break? Zvonuri: apare BMW Seria 6 Shooting Break?

Mercedes a creat nişa coupe-urilor cu 4 uşi (Mercedes CLS), BMW a făcut primul SAV-coupe cu 4 uşi (BMW X6), iar Audi încearcă să generalizeze moda hatchback-coupe cu 5 uşi (Audi A7 Sportback).

Cei de la BMW împing limitele mai departe, conform celor de la Auto Express, care au informaţii chiar de la şeful de dezvoltare Dr. Klaus Draeger. Acesta ar fi afirmat că la Salonul Auto Paris 2010 vom avea ocazia să admirăm un nou concept, creat sub bagheta lui Adrian von Hooydonk - un BMW Seria 6 Shooting Break (sau Gran Turismo, încă nu se ştie exact denumirea pe care o va purta).

Va fi vorba de un model derivat din recentul BMW Gran Coupe, de la Beijing 2010, care teoretic inaugurează o nouă nişă - însă, practic, doar o readuce în actualitate, pentru că acest gen de coupe-uri shooting break au fost realizate în serie extrem de redusă de Aston Martin sau Jaguar în anii '80-'90.

Decizia ca BMW Seria 6 Shooting Break să intre sau nu în producţie se pare că va fi luată în funcţie de feedback-ul publicului, dar sunt destul de multe şanse ca proiectul să aibă deja undă verde, pentru a contracara viitorul Mercedes CLS Shooting Break.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.