Zvonuri: noul Audi A2 va avea premiera la Frankfurt 2011

Autor: Oraan Mărculescu 31 mai 2011 Știri auto
Zvonuri: noul Audi A2 va avea premiera la Frankfurt 2011

Conform britanicilor de la Auto Express,
indicativul A2 se pare că va reveni în actualitate chiar
din acest an
, o dată cu premiera de la Salonul Auto
Frankfurt 2011 –
VEZI AICI SCHIŢELE
.


Prima generaţie Audi A2
, deşi o adevărată vitrină tehnologică,
a fost considerată un eşec din punct de vedere al vânzărilor. Însă
acum are toate şansele să facă furori, Audi A2 urmând a
intra în categoria maşinilor electrice
. Mai mult, va
deveni prinncipalul rival al lui
BMW i3
.

Noul A2 va păstra ideea de monovolum foarte compact a primei
generaţii, dar cu un aspect mai apropiat de noul stil Audi –
practic, am putea spune că Audi A2 pare versiunea monovolum
a micului
Audi A1
. Totuşi, legăturile sunt minime, mai ales dacă
ne referim la tehnologie.

Şi asta deoarece noul Audi A2 urmează să aibă caroserie
din aluminiu, de tip spaceframe, la fel ca precedenta
generaţie
. Mai mult, platforma tehnică este concepută
pentru propulsie strict electrică, iar masa redusă asigurată de
utilizarea intensivă a aluminiului va contribui la obţinerea unor
valori foarte bune pentru autonomie.

Se estimează că preţul lui Audi A2 va fi mai mare decât
al lui
Audi A3
, însă vorbim de un model care va oferi nu doar
o tehnologie eco, dar şi multe gadgeturi şi un caracter practic
foarte bine gândit. Oficialii Audi au în vedere chiar crearea unui
sub-brand A2 (după modelul
BMW i
), platforma noului model urmând a fi folosită şi pentru
alte variante de caroserii.

Conform surselor din interiorul companiei, conceptul
Audi A2 care va apărea la Frankfurt 2011 urmează să fie transpus în
versiune de serie până cel târziu în 2015
, moment în care
inginerii speră că vor fi surmontate principalele probleme legate
de autonomie şi preţul de producţie. Deocamdată, însă, nici o
confirmare oficială în privinţa premierei lui Audi A2 în acest an,
totul rămânând la rang de zvonuri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide