Hyundai Matrix Facelift

Autor: Alexandru Banu 07 mart. 2008 Știri auto

Hyundai MatrixEvenimentul a fost unul care nu a ţinut capul de afiş al premierelor de la Geneva, însă pentru Hyundai a reprezentat o ocazie importantă pentru creşterea gradului de cunoaştere a monovolumului său compact. Modificările exterioare sunt evidente mai ales în partea frontală, aproape complet nouă, cu un nou spoiler, blocuri optice schimbate şi o grilă diferită. În partea din spate stopurile de ceaţă au fost refăcute iar blocurile optice au acum o nouă nuanţă. În ceea ce priveşte culorile disponibile, din cele 9 existente până acum pe gama Matrix, cinci au fost înlocuite cu unele noi.

Gama de motorizări a rămas neschimbată, cu două propulsoare pe benzină de 1,6 litri de 103 CP şi 1,8 litri şi 123 CP şi un diesel 1,5 CRDi ce dezvoltă 110 CP. Toate sunt disponibile cu o transmisie manuală cu 5 trepte, în timp ce opţional se poate comanda o cutie de viteze automată cu patru trepte, disponibilă doar pentru variantele ce rulează pe baza ciclului Otto.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide