Programul Rabla în Statele Unite

Autor: Cosmin Iordache 10 iun. 2009 Știri auto
Programul Rabla în Statele Unite

Pentru a salva ce se mai poate salva din vânzările pe piaţa nord-americană, Statul american va demara un program de înnoire a parcului auto similar cu cele din Europa. Deosebirea este că valoarea primelor va fi de maxim 4.500 de dolari şi va depinde de eficienţa consumului de combustibil a automobilului achiziţionat. Deci nu toate maşinile vor beneficia de această subvenţie în aceeaşi măsură, suma maximă urmând să fie acordată, probabil, automobilelor hibride, iar SUV-urile vor primi cea mai mică sumă.

Acest program va costa Statul american patru miliarde dolari, are susţinerea lui Barack Obama, dar va trebui aprobat şi de Senat pentru a căpăta putere de lege. "Legea va proteja milioane de locuri de muncă şi va stimula economiile locale. Totodată, va îmbunătăţi calitatea mediului şi va reduce dependenţa de petrolul din străinătate", a afirmat un politician american, conform MEDIAFAX.

În Germania, prin programul Rabla statul oferă 2.500 de euro,  această sumă fiind apoximativ egală cu stimulentul oferit de statul american, dar acesta este oferit indiferent de automobilul cumpărat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide