Renault se gândeşte la expansiunea în SUA

Autor: Cosmin Iordache 11 dec. 2009 Știri auto
Renault se gândeşte la expansiunea în SUA

Cei de la
Autoblog
, preluând un interviu din Wall Street Journal lansează
o ipoteză interesantă: Dacia Duster ar putea fi modelul
care va readuce Renault pe piaţa nord americană
. Prezenţa
francezilor pe piaţa americană a fost una meteorică, încheiată însă
acum mai bine de 20 de ani. Dar în contextul crizei economice,
francezii încearcă să dea lovitura tocmai în nucleu recesiunii,
prin oferirea automobilelor care le lipsesc americanilor, adică
modelele low cost.

Îi ştim pe americani mai amatori de SUV-uri, dar ultimele
evenimente îi cam îndepărtează de vehiculele mari, puternice şi cu
tracţiune integrală. Prin urmare, se speculează că Renault
consideră Dacia Duster, acest Tata Nano al SUV-urilor, modelul
potivit în contextul potrivit pentru americani.
Dar
conform lui Gerard Detourbet, directorul diviziei entry level de la
Renault, întăi se aşteaptă feedbackul publicului european în
privinţa lui Dacia, Duster, o reacţie pozitivă fiind catalizatorul
expansiunii peste Ocean.

Binenînţeles se preconizează că Duster va fi vândut sub
sigla Renault, va fi ceva mai mare şi mai bine echipat şi va avea
şi motoare mai mari.
Deocamdată totul este în faza de
speculaţie, dar aceste prespuneri ne dau de înţeles că Duster nu
este un model făcut doar după standardele româneşti, ci ocupă un
loc destul de important în strategia expansionistă a lui
Renault.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide