Un cabriolet pe baza lui Dacia Sandero ipotetic

Autor: Andrei Cosmin Iordache 22 iun. 2010 Știri auto

Francezii de la caradisiac.com
fac o recenzie a alternativelor cabrio ieftine şi ajung la
concluzia că alternativele disponibile deocamdată, Fiat 500
C, Citroen C3 Pluriel sau Renault Wind
, nu sunt îndeajuns
de ieftine. Astfel şi-au imaginat cum ar putea arăta Dacia Sandero
ca şi automobil estival. Folosindu-se de beneficiile softurilor de
modelare au creat modelul din imagini. Evident, va fi un cabrio low
cost şi pentru asta preia o soluţie tehnică de capotare întâlnită
pe Golf-ul cabrio din primele generaţii.

Aerul „vintage”, dacă îl putem numi aşa, va fi dat şi de
mecanismul acoperişului textil, care în versiunea de bază va fi
acţionat manual. Copertina se va plia în mod automat doar în
echipările superioare, în care motoraşele electrice vor face treaba
şoferului. Francezii merg şi mai departe cu închipuirea şi

creionează
chiar dimensiunile acestuia
:
4.29 x 1.74 x 1.50 (Lxlxî exprimate în
metri)
. Pentru că ar trebui să
fie mai mare decât un Sandero obişnuit şi pentru că acoperişul
textil nu este prea voluminos rămâne şi loc de un portbagaj generos
de 300 litri.

Dacia Sandero Cabrio


O
problemă apare însă din prisma motorizărilor propuse, aceeaşi de pe
gama actuală, care s-ar putea dovedi destul de anemice în a anima
un automobil considerabil mai greu. Pentru că o astfel de decupare
a caroseriei înseamnă o ranforsare superioară în partea inferioară
a caroseriei pentru a asigura rigiditatea.
Francezii sar şi cu un preţ de pornire de
11.000 euro
. La nivel de fantezie sună chiar interesant,
dar este extrem de improbabil să vedem o astfel de versiune
vreodată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide