Dacia Sandero – din 3 iunie oficial în România!

Autor: Oraan Mărculescu 28 mai 2008 Știri auto
Dacia Sandero – din 3 iunie oficial în România!

Singurul mister neelucidat încă despre noua Dacia Sandero este legat de preţurile oficiale – acest lucru, însă, va fi făcut public în seara zilei de marţi 3 iunie, dată la care Dacia Sandero va debuta oficial pe piaţa românească.

În Franţa, preţul de pornire este 7.800 euro, dar în România acesta este de aşteptat să fie mai mic, în jurul a 7.500 euro. Promotor.ro vă ţine la curent cu orice informaţie nouă, aşa cum am făcut cu datele despre dotările lui Dacia Sandero.

Legat de gama Dacia Logan, care cuprinde acum cinci variante de caroserie (sedanul familist Logan, care va primi în curând un facelift, breakul Logan MCV, versiunile utilitare Van şi Pick-UP, precum şi noul hatchback Sandero), şeful biroului de achiziţii Renault, Odile Desforges, a afirmat pentru Automotive News că pe platforma Dacia Logan vor mai apărea până în 2012 încă patru modele – printre care cel mai aşteptat este Dacia SUV. Rămâne de văzut dacă în gama Dacia va exista şi un coupe sau, de ce nu, un cabriolet – deocamdată acestea sunt doar zvonuri optimiste.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide