Oficialii GM renunţă la avioane

Autor: Silviu Draganescu 02 dec. 2008 Știri auto
Oficialii GM renunţă la avioane

După ce şeful Ford a declarat că va munci un an de zile pentru doar un dolar şi omologii de la GM apelează la schimbări de comportament pentru a da bine în faţa presei. Astfel, se va renunţa la divizia de aeronave dedicată transportului oficialilor gigantului american. Ce vor face aceştia de acum încolo?

Simplu. Publicitate la propria companie. Asta pentru că Rick Wagoner, CEO GM se va deplasa la o audiere a Congresului în Washington cu un Chevrolet Malibu hibrid. Îi vor fi necesare peste 8 ore să ajungă de la Detroit la Capitol Hill, dar costul transportului va fi în mod cert mult mai mic decât în cazul unor avioane particulare. Şi cu astfel de mici reduceri de costuri adunate se trece peste criza mondială.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide