Aston Martin V8 Vantage S – nouă versiune la Geneva 2011

Autor: Oraan Mărculescu 31 ian. 2011 Prezentări

Să recunoaştem: în afara lui
Aston Martin Rapide
, firma britanică
pare să nu mai aibă nimic nou
atractiv pentru potenţialii
clienţi. Doar versiuni speciale ale modelelor deja existente, cu
upgrade-uri destinate mai mult cunoscătorilor.

Aston Martin V8 Vantage S pluseaza cu 10 CP, 20 Nm si mici tuse sportive din fibra de carbon

Cu ocazia Salonului Auto Geneva
2011
, vom avea ocazia să vedem cel mai
puternic

Aston Martin V8
de serie în acest
moment: V8 Vantage S
. Unde particula „S” aduce puţin mai
mult decât am crede faţă de recentul
Aston Martin V8 Vantage N420
.

În primul rând, din punct de vedere estetic avem câteva
tuşe de sportivitate suplimentară, pe bază de fibră de
carbon
: spoiler frontal cu splitter din carbon, respectiv
un spoiler spate realizat, în mare parte, din acelaşi material,
incluzând un difuzor decent. Specialiştii vor remarca similitudini
cu
modelul de curse GT4
.

In cazul lui Aston Martin V8 Vantage S s-a intervenit asupra tuturor sistemelor

Dacă ne referim la partea tehnică, puterea motorului
este de 430 CP, cu doar 10 CP mai mult decât modelul de
bază
, iar cuplul motor maxim atinge acum valoarea de 490
Nm (cu 20 Nm mai mult decât la versiunea normală). Marea noutate o
reprezintă noua cutie de viteze robotizată cu 7 rapoarte,
Sportshift II
, care asigură un timp de schimbare a
treptelor cu 20% mai rapid decât vechea transmisie. În plus, este
mai uşoară cu 24 kg, ceea ce ne duce la o masă totală a lui Aston
Martin V8 Vantage S de 1.600 kg.

A fost modificată şi direcţia, care acum este mult mai
eficientă
, iar o bracare completă a roţilor necesită 2,6
rotiri, nu 3, ca înainte. Sistemul de frânare este şi el upgradat,
discurile frână pe faţă având acum un diametru de 380 mm, iar
rezistenţa la fading a fost îmbunătăţită.

Aston Martin V8 Vantage S are acelasi echipament luxos, dar un caracter mai sportiv

Raportul de demultiplicare al punţii a fost micşorat, pentru un
demaraj mai bun, iar suspensiile spate au fost regândite pentru a
asigura roţilor un contact cât mai bun cu solul. Şoferul are acum
la dispoziţie butonul „Sport”, prin apăsarea căruia motorul
„urlă” mai tare, iar timpul de schimbare al treptelor
scade
, în timp ce sistemul de control al stabilităţii DSC
a fost setat pentru a asigura un comportament cât mai sportiv.

Se pare că Aston Martin V8 Vantage S va însemna un
surplus de 15.000 euro faţă de versiunea normală
, ceea ce
înseamnă mai puţin de 10% din preţul de achiziţie al unui Aston
Martin V8 Vantage. Însă mai multe detalii vom afla cu ocazia
salonului elveţian.

Aston Martin V8 Vantage S va costa cu 15.000 euro mai mult ca versiunea obisnuita

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide