Dodge Nitro – ediţii speciale la Detroit 2010

Autor: Dan Vache 11 ian. 2010 Prezentări

Nitro DetonatorÎn 2010, cei de la Dodge declară că şi-au
scos din vocabular termenul „echipare de bază”, multe
dintre opţiuni devenind echipamente standard în noile versiuni de
echipare
. Lucru valabil pentru Dodge Journey, Caliber sau,
mai ales, Nitro, care promite să atragă cei mai mulţi vizitatori în
standul Dodge la Detroit 2010.

Ultimul devine interesant cel puţin prin prisma noilor nivele de
echipare, cu denumiri în ton cu numele maşinii: Heat,
Detonator şi Shock
. Nitro Heat va beneficia de un
echipament standard foarte bogat, din care nu vor lipsi jantele de
20″, sistemul audio cu subwoofer de 9″ şi amplificator de 368 watt
sau geamurile fumurii, precum şi câteva alte dotări, care înainte
erau opţionale.

Nitro Detonator se va evidenţia datorită culorii
speciale pentru caroserie, Yellow Clear Coat
, care face
parte dintr-o gamă de nouă noi nuanţe oferite pentru Nitro.
Detonator va mai plusa cu jantele Mopar de 20″ sau tapiţeria
interioară în ton cu exteriorul, iar Nitro Shock va adăuga pe lista
de echipamente standard sunroof-ul electric sau scaunele încălzite
electric.

Toate versiunile de echipare sunt disponibile cu motorul V6 de
4,0 litri, care a fost upgradat la 260 CP şi 359 Nm, fiind cuplat
la o cutie de viteze automată cu 5 trepte. În America,
preţurile pentru noile versiuni Dodge Nitro variază între
23.995 USD şi 26.995 USD.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide