Două variante noi de putere pentru Renault Megane 3 RS

Autor: Silviu Draganescu 05 iun. 2010 Prezentări
Două variante noi de putere pentru Renault Megane 3 RS

Că Renault are de gând să lanseze o versiune de 275 CP a
modelului Renault Megane 3 RS nu mai este nicio surpriză,
capacul motorului fiind dovadă clară că această
variantă este, sau cel puţin a fost, în cărţi. Acum vă putem oferi
şi câteva date tehnice referitoare la aceasta versiune, momentan,
neoficiale. Puterea maximă de 275 CP este furnizată la 6000
rpm, în timp ce cuplul de 390 Nm este disponibil în totalitate la
3000 rpm.

Cutia de viteze a fost modificată, oferind acum trepte mai lungi
decât cele regăsite pe varianta de bază, însă chiar şi în aceste
condiţii, acceleraţia de la 0 la 100 km/h se face în doar
5,8 secunde
, graţie în parte şi greutăţii rămase
neschimbate. Consumul a crescut însă, cu puţin, la 12 litri la
fiecare 100 de km în mediu urban, 6,9 l/100 km în afara localităţii
şi 8,6 în mod mixt.

Mai interesantă este însă o nouă versiune, una care ar putea în
viitor să poarte titulatura Alpine. Renault Megane RS 300 vine, aşa
cum îi spune şi numele, cu 300 CP, dezvoltaţi din acelaşi
motor de 2.0 litri supraalimentat, plus un cuplu motor de 440
Nm
. Cutia de viteze are trepte şi mai lungi decât
versiunea de 275 CP, ceea ce explică în mare parte şi acceleraţia
de la 0 la 100 de km asemănătoare.

Viteza maximă ajunge până aproape de 290 km/h,
în timp ce rezervorul a crescut până la 70 de litri, chiar dacă nu
putem vorbi şi de o creştere a consumului. Să nu uităm nici de
noile pneuri 250/45 R18, menite a păstra cât mai bine contactul cu
solul.

Toate aceste date sunt neoficiale, însă ne aşteptăm ca noile
versiuni să fie făcute publice anul acesta, chiar la Salonul Auto
de la Paris din toamnă. Până atunci, cine doreşte un spor de putere
pentru Renault Megane 3 RS, poate apela la tuneri, care au reuşit deja să treacă de pragul celor 300
CP
.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide