Opel Corsa facelift la Geneva 2010

Autor: Dan Vache 02 mart. 2010 Prezentări

Corsa facelift - fara modificari exterioarePrincipalele
îmbunătăţiri ale lui Opel Corsa facelift, care va avea premiera
la
Geneva 2010, presupun o gamă
de motoare mai puternice şi mai puţin poluante
, dar şi
setări noi ale trenului de rulare şi direcţiei, pentru un confort
mai bun şi un comportament rutier mai dinamic.

În plus, a fost creată o nouă ediţie specială „111
Limited Edition”
, pentru celebrarea a 111 ani de existenţă
a mărcii. Însă doar în Germania au fost introduse şi o
serie de ediţii speciale, din seria „Color Lines”
: Color
Race, Color Edition şi Color Wave presupun nuanţe speciale pentru
vopseaua caroseriei împreună cu jante de 17″ standard.

Revenind la gama de motorizări, acestea sunt acum cu până la 13%
mai economice şi mai puţin poluante, toată gama fiind compatibilă
cu normele de poluare Euro 5.

Corsa ecoFLEX: 98 g/km emisii CO2Cea mai economică
versiune este Opel Corsa ecoFLEX,
al cărei motor 1,3 CDTi
emite doar 98 g/km emisii CO2, în condiţiile în care
este mai puternic cu 27% (având 75 CP) şi mai econom cu 10% (doar
3,7 litri/100 km), fiind dotat şi cu filtru de particule. Versiunea
de top a motorului 1,7 CDTi oferă acum 130 CP şi un cuplu de 300
Nm, dar consumă doar 4,5 litri/100 km şi are emisii CO2 de numai
118 g/km.

Motoarele pe benzină de 1,0 litri (cu 3 cilindri şi 65 CP), 1,2
litri (85 CP) şi 1,4 litri (87 CP şi 100 CP) au acum consumuri
medii între 5,0 şi 5,5 litri/100 km, respectiv emisii
CO2 între 117 şi 129 g/km, pentru versiunile dotate cu
transmisii manuale. Toate sunt acum dotate cu pompe de ulei
de cu fricţiune redusă, iar cartografia unităţii centrale a fost
modificată
. Propulsoarele de 1,2 şi 1,4 litri beneficiază
acum de „double cam phasing”, pentru creşterea eficienţei
sistemului de distribuţie. Versiunile GSI şi OPC au rămas
nemodificate.

Imbunatatiri la trenul de rulare si directieToate
componentele sistemului de direcţie au fost revizuite, crescând
agilitatea şi precizia la volan
, precum şi confortul şi
stabilitatea la viteză mare. De asemenea, trenul de rulare
presupune îmbunătăţirea tuturor componentelor: arcuri şi
amortizoare, bare antiruliu şi puntea spate. Versiunile cu şasiu
Sport presupun modificări suplimentare ale punţii spate şi o nouă
calibrare a sistemului de direcţie, pentru accentuarea spiritului
dinamic al lui Corsa facelift.

Nu în ultimul rând, a fost îmbogăţită lista de
echipamente oferite pe noul Opel Corsa,
clienţii având
acum la dispoziţie opţiunea de a alege, printre altele, dotări
high-tech cu un preţ imbatabil în clasă: faruri adaptive, volan cu
încălzire, tetiere active pentru scaunele faţă, sistem de asistenţă
la pornirea în rampă „Hill Start Assist” sau sunroof Panorama.

Chiar daca exteriorul nu se modifica, faceliftul lui Opel Corsa presupune multe imbunatatiri tehnice

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide