Skoda Superb 2008

Autor: Cosmin Iordache 23 mai 2008 Prezentări

Skoda Superb 2008Modelul de top al celor din Mlada Boleslav este realizat într-o notă mai conservatoare, designerii inspirându-se mai puţin din ultimele creaţii, nonconformistele Skoda Fabia şi Roomster şi având ca muză principală fratele german, Volkswagen Passat. Nervurile de pe capotă sunt grefate de pe Octavia II, farurile par foarte familiare pentru posesorii de Passat, cu menţiunea că au o terminaţie mai ascuţită în locul celei rotunjite de la limuzina germană.

Linia laterală este una elegantă, dar nu va accelera ritmul cardiac a celor care o vor zări de pe trotuar, iar forma suprafeţei vitrate arată foarte "nemţeşte". Spatele este schiţat în nota generală a maşinii, graţios dar fără a se detaşa de trecut sau de influenţele din Wolfsburg. Noutatea vizuală o reprezintă lămpile spate alungite discret în lateral, cu un miez de sticlă clară, văzut şi pe Mondeo.

Skoda Superb 2008 Interesant că, faţă de prima generaţie, ampatamentul a scăzut cu 42 mm, fiind acum de 2.761 mm, în timp ce lungimea a crescut cu 3,5 cm (ajungând la 4.838 mm), iar lăţimea cu 1,8 cm (fiind acum de 1.783 mm). Capacitatea portbagajului variază între 565 (mai mult cu 100 de litri faţă de generaţia precedentaă) şi 1.670 litri. Spaţiul dedicat bagajelor va putea fi accesat într-o manieră inedită, capacul potbagajului deschizându-se atât în stilul consacrat al modelelor în trei volume, cât şi prin angrenarea lunetei în maniera maşinilor în două volume.

Aspectul plăcut al planşei de bord anunţă atât o calitate foarte bună, cât şi materiale atent alese. Este uşor de observat că multe componente au fost preluate de la modelele din grup, însă stilul este sobru şi se potriveşte foarte bine maşinii din estul Europei, care ameninţă să concureze foarte îndeaproape VW Passat.

La nivelul motorizărilor pe benzină, varianta de top este un 3,6 V6 FSI de 260 CP, care va beneficia şi de tracţiune integrală şi va atinge 250 km/h. Celelalte două benzinare în patru cilindri beneficiază de tehnologia turbo: 1,8 TSI cu 160 CP şi 1,4 TSI cu 125 CP.

Oferta în domeniul diesel arată foarte bine: există două TDI-uri cu tehnologia pompe-duse (cunoscutele 1,9 TDI de 105 CP şi 2,0 TDI de 140 CP), dar şi un common-rail de 2,0 litri, care atinge 170 CP, în condiţiile unui consum mediu de numai 6,0 litri/100 km.

Cel mai probabil în prima parte a anului 2009, noua gamă Superb se va mai îmbogăţi cu o versiune nouă Estate, fiind prima variantă de caroserie de acest gen din existenţa Skodei Superb.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide