Autostrada unui eşec anunţat: Comarnic – Braşov, amânată sine die

Autor: Adrian Mihălţianu acum 5 ani Opinii

Acum mai bine de doi ani, când ne ameninţa că se mută cu cortul pe şantierul autostrăzii Braşov – Comarnic, premierul considera, fără îndoială, că semnarea contractelor pentru acest vis al său transformat între timp în Moby Dick este ca şi făcută. În acest scop, oprise cu câteva luni înainte toate procedurile legate de Sibiu – Piteşti, pentru ca datele financiare ale autostrăzii de pe Valea Prahovei să fie cât mai bune. Şi oprite le-a ţinut peste doi ani de zile. În plus, ni se spunea că nu va fi o problemă ca fondurile europene dedicate culoarului de pe Valea Oltului să fie mutate la o autostradă Sibiu – Braşov – Comarnic.

Avertizam, încă de pe atunci, că manevra aceasta nu va avea şanse de succes, pentru că Uniunea Europeană nu îşi schimbă destinaţia fondurilor doar pentru că vrem noi să facem autostrăzi pe unde ne duce capul sau ne dictează interesele. Şi mai avertizam că tot ce se va întâmpla va fi să pierdem luni şi ani preţioşi, ca să nu mai spun de banii europeni pe care riscăm să nu-i mai transformăm în infrastructura atât de necesară. Nu că aş fi fost singurul, dimpotrivă, mai toţi transportatorii şi producătorii din România au făcut, timp de doi ani, un front comun în faţa acestei decizii considerate a fi iresponsabile.

Doi ani mai târziu, am pierdut nu doar timpul, ci deja riscăm să pierdem şi banii dedicaţi unui şantier care va începe cel devreme abia la final de 2018 (Sibiu – Piteşti), să plătim din banii noştri bucăţile de autostradă întârziate nepermis de mult între Sibiu şi Nădlac, să pierdem investiţii la Dacia şi la zecile de furnizori de piese auto de pe ambele părţi ale Carpaţilor, dar şi tot influxul de transport dinspre Est (China şi-a dublat deja numărul de containere care vin în Portul Constanţa şi le va dubla din nou, dar noi nu avem centură la nivel de autostradă pentru Bucureşti, nici măcar nu-s începute procedurile!). În plus, dragarea Dunării şi reamenajarea porturilor de pe traseu nici măcar nu sunt luate în calcul, deşi ar fi soluţia cea mai ieftină de fluidizare a transportului de marfă spre Vest, ca să nu mai spun că ar reactiva şi rentabiliza investiţiile-mamut făcute în comunism. Între timp, soluţia pentru blocajele de pe Valea Prahovei nu se întrevede nici acum.

Dar nu avem, oare, nevoie de autostradă care să treacă munţii pe Valea Prahovei? Nu ar fi minunat să mergem cu maşina la munte pe autostradă, aşa cum ne închipuim că se întâmplă în Vest? Da, ar fi minunat şi da, avem nevoie. Dar nu cu orice preţ, şi nici să credem că ea va rezolva toate problemele legate de vârfurile de trafic înregistrate în weekend şi de sărbători. În plus, aşa cum am arătat mai mult, altele sunt priorităţile reale de transport ale României, nu visul umed de a merge cu maşina personală la cabana de la munte de pe Valea Prahovei. Anul ăsta riscăm să pierdem 1 miliard de euro din cauză că nu finalizăm lucrările deja începute la timp, iar anii viitori riscăm să pierdem alte miliarde de euro pentru că tot acest flux de marfă care se dublează din doi în doi ani ne va gâtui şi mai mult şoselele, iar fabricile şi depozitele de logistică ce puteau fi construite de-a lungul lui se vor construi, dar nu la noi, ci prin Bulgaria şi ţările balcanice, care au ştiut să-şi termine infrastructura la timp.

Cu toate acestea, în loc să vorbească zilnic despre urgentarea Sibiu – Piteşti şi a centurii Capitalei, pentru a termina în sfârşit cap-coadă autostrada de pe principalul coridor de transport internaţional, la care să ne racordăm apoi infrastructura, premierul ne vorbeşte, trist, despre cum s-au pus toţi de-a curmezişul visului său. 

Planul autostrăzii, aşa cum ni-l amintim deja din desenele Guvernului

I-aş reaminti domnului Ponta că autostrăzile nu se fac pentru turismul de weekend, autostrăzile se fac în primul rând pentru transportul de marfă. Iar marea problemă a acestei bucăţi de autostradă este că nu şi-ar acoperi banii din taxe nici în 30 de ani. De ce? Tocmai pentru că, în ciuda traficului intens de pe acest tronson, puterea de cumpărare a românilor nu acoperă cheltuielile. Şi nu, nu mă refer la preţul de 126 de milioane de euro pe kilometru reieşit din contractele guvernamentale, mă refer chiar la preţul de 30-35 de milioane de euro cât ar trebui să coste, de fapt, această bucată de autostradă conform normelor de cost obişnuite în zona montană.

Domnul Ponta ştia acest lucru, domnul Şova ştia acest lucru, domnul Rus ştie acest lucru, iar calea lor s-a blocat tocmai pentru că, dacă nu vor să facă autostrada din banii de la buget, trebuie să-i asigure constructorului alte contracte mai profitabile, din care să-şi scoată banii. Iar asta pute a DNA, aşa că stop joc.

Există oare soluţii chiar şi pentru blestemata asta de traversare a munţilor? Bineînţeles că există. Dar ele ţin de o strategie. Unu: traficul turistic trebuie mutat pe infrastructura feroviară, nu cea rutieră, altfel nu se vor rezolva ambuteiajele nici cu două autostrăzi. Să nu ne închipuim cumva că, în plin sezon, în Vest nu se fac ambuteiaje în zonele turistice. Se fac, iar unele dintre ele durează şi de două ori mai mult decât blocajele româneşti, dar dacă ne-am scoate puţin capul din fund am şti asta şi nu ne-am mai considera ultimii proşti de pe planetă că nu putem ajunge la baza pârtiei cu autostrada. Majoritatea marilor staţiuni din Europa sunt la 10-30 de kilometri de autostradă şi nu vreţi să ştiţi cât de blocate sunt drumurile de legătură în zilele de vârf de sezon. În schimb, un tren rapid care pleacă din 30 în 30 de minute şi care ajunge de la Braşov la Sinaia într-un sfert de oră şi la Bucureşti într-o oră şi jumătate îţi rezolvă mare parte din stresul aruncat asupra şoselelor. Culmea, aici am avea bani europeni. Dar nu vrem să-i accesăm. De ce?

Şi că veni vorba de bani, cu tot deficitul de care se leagă guvernanţii, iată că au reuşit să aibă un surplus. Foarte bine, poate că dacă refac calculele şi nu aruncă toţi banii înspre ajutoare sociale şi salarii, vor avea de unde scoate 2 miliarde de euro pentru această autostradă, mai ales atunci când banii sunt întinşi pe 4 ani. Dar dacă pur şi simplu nu sunt bani, înseamnă că pur şi simplu nu ne putem permite această autostradă în acest moment. Şi nici până în 2020. Şi atunci? Ne punem mâinile-n cap şi dăm vina pe cadavre politice gen Băsescu?

Nicidecum . A doua soluţie, complementară, este să revizuiască costurile autostrăzii în jos de la fantasmagorica sumă avansată şi să aleagă un traseu care să fie cât mai ieftin de construit şi de întreţinut. S-a discutat oare soluţia cu construirea autostrăzii până lângă Sinaia exact pe lângă calea ferată în loc să fie cocoţată pe munţi sau prin Valea Doftanei, aşa cum se vehicula? Sau cât de dificil ar fi să faci pe acolo măcar un drum cu două benzi şi sens unic între Comarnic şi Sinaia, astfel încât să ai două benzi spre Sinaia pe drumul actual şi alte două spre Comarnic prin vale? Nu ştiu, soluţii sunt mai multe, unele merită băgate în seamă, altele nu, dar sunt dispuşi cei de la CNADNR şi de la Guvern să asculte ce spun specialiştii?

A treia soluţie este să identifici zonele în care se realizează principalele blocaje de pe DN1 între Predeal şi Sinaia şi să le fluidizezi prin soluţii punctuale. Să lărgeşti DN1 în zonele în care poţi face acest lucru şi să vii cu autostrada dinspre Ploieşti până în Comarnic, că nu costă mult. Să faci măcar centura Comarnicului, să lărgeşti acolo unde poţi centura din Sinaia şi să poţi veni pe două benzi dinspre Braşov până spre serpentinele din Predeal. E fezabil acest lucru, iar costurile ar fi simţitor mai mici decât ale unei autostrăzi.

O autostradă ajută, dar nu rezolvă toate problemele. Transportul în comun e o soluţie mai bună pentru turism

Concluzia? Dacă vrei cu adevărat să traversezi munţii cu cât mai puţin stres, găseşti soluţii. Nu o singură soluţie, ci mai multe. La bani sensibil mai puţini, dar cu efecte dramatice pentru fluidizarea traficului în zonă. Că nu-s la fel de sexy ca o autostradă la botul calului, corect. Dar dacă asta e tot ce ne permitem, hai să le facem.

Totuşi, nu ştiu de ce am impresia că nu costurile cele mai mici au fost căutate timp de trei ani de zile, şi nici soluţiile cele mai eficiente din punct de vedere economic. Iar dacă afacerea băieţilor deştepţi a fost stricată, tot ce mai rămâne e să se supere pe sat: ah, n-aţi vrut să plătiţi 8 miliarde pe 60 de kilometri de autostradă, luaţi de staţi blocaţi în trafic. Un mod extrem de păgubos de a gândi, de care mă tem că nu vom scăpa prea devreme. Pot doar spera că soluţiile avansate de transportatori şi de specialiştii din afara Guvernului vor fi luate măcar în calcul. Speranţa, se ştie, moare ultima. 

Răstimp, repet: prioritatea reală a transportului în România e cu totul alta. Când îi voi auzi pe domnul Ponta şi pe domnul Rus că vorbesc cel puţin săptămânal de centura Bucureştiului la nivel de autostradă şi de urgentarea Sibiu – Piteşti, voi şti că suntem pe calea cea bună. Deocamdată se aude doar o gângureală. E prea puţin, iar noi ne vom trezi peste alţi 3 ani că n-am făcut, de fapt, nimic. Iar asta ar fi de-a dreptul tragic.

ps. apropo, poza nu e din România, ci din Franţa, de lângă o mare staţiune montană. Să nu credem că o autostradă va remedia definitiv blocajele cauzte de turismul de weekend, mai ales iarna…



Comentarii
Inchide