Cât de uşor este să denigrezi Dacia Duster?

Autor: Oraan Mărculescu 06 aug. 2010 Opinii

Probabil la ora la care citiţi aceste rânduri aţi aflat de
recentul test cu Duster al olandezilor de la
publicaţia ANWB, în urma căruia au concluzionat că Duster 4×2,
neechipat cu ESP, poate să se răstoarne în unele situaţii.

De fapt, era de aşteptat să apară şi ceva negativ în condiţiile
în care despre cel mai ieftin SUV din lume se aude doar că are
un succes nebun la vânzare. Întrebarea este
dacă această concluzie negativă este adevărată sau e doar o
campanie de denigrare.

Să urmărim ceva mai atent filmarea olandezilor. De la secunda 0:35, unde
Duster 4×2 „intră în scenă” cu încetinitorul. Textul de pe imagine
face puţin dificil de observat, dar se vede că maşina intră în
cadru cu roata spate dreapta ridicată deja! Ceea ce înseamnă că
Duster 4×2 este deja dezechilibrat înainte de a ajunge la
jaloane.

Duster 4x2 intra in cadru deja evitand un obstacol, roata spate dreapta fiind putin ridicata

Faptul că Duster 4×2 are punte spate rigidă, corelat cu o
greutate şi o inerţie mai mare a caroseriei, dar şi o suspensie mai
moale decât la Logan, nu exclude posibilitatea ca, la manevre
bruşte, roţile maşinii să piardă contactul cu solul. În cazul
nostru, maşina intră în cadru când deja efectuează o manevră de
evitare, de aceea se observă şi un mic derapaj.

După care se schimbă brusc direcţia de deplasare, ceea ce
„aruncă” spatele spre dreapta (secunda 0:38). Ridicarea de la sol a
roţii din stânga spate este normală, dată fiind viteza mare şi
manevra bruscă – acelaşi lucru s-ar întâmpla cu orice SUV având
concepţie asemănătoare pentru puntea spate.

In momentul in care este schimbata din nou directia, roata spate stanga se ridica putin

În mod normal, din cauza fricii, un şofer ar sări deja pe frâne,
pentru a încetini maşina. Este adevărat, un efect ar fi descărcarea
punţii spate, pentru că maşina are tendinţa să se aplece spre
înainte, ceea ce ar putea duce la o desprindere mai accentuată a
roţii spate stânga de la sol – dar decelerarea ar fi rapidă, iar
situaţia tensionată s-ar dezamorsa repede.

În cazul de faţă, cel de la volan nu a frânat, deşi era deja
clar că maşina nu mai poate continua traiectoria prin ultimul
culoar de jaloane. În plus, virarea bruscă în condiţiile respective
(când deja maşina era foarte dezechilibrată) mă miră că nu a făcut
Duster-ul să se ridice şi mai mult pe două roţi – momentul de la
secunda 0:47 este punctul culminant.

In final, cand masina este deja foarte dezechilibrata, virarea brusca face ambele roti din dreapta sa se ridice

Când este schimbat cadrul, cu Duster-ul filmat din faţă, se vede
clar cum maşina „ţopăie”, din cauza suspensiei suple, gândită
pentru teren accidentat. Iar o astfel de „ţopăială” în lateral ar
putea duce la răsturnarea multor maşini, nu neapărat SUV-uri.
Duster, însă, nu s-a răsturnat, demonstrând că a fost conceput
inteligent.

Topaiala in lateral ar putea duce la rasturnare in cazul altor masini si SUV-uri

Există riscul ca Duster 4×2 să se răstoarne în cazul manevrelor
bruşte, în anumite situaţii? Bineînţeles. Este un lucru valabil şi
pentru Duster 4×4. Este un lucru valabil pentru orice alt SUV –
dacă vrei neapărat, poţi pune cu roţile în sus chiar şi un BMW X6 M în condiţiile date, de ce nu?!

Însă, în realitate, vorbim de un risc foarte redus. Am condus
atât Duster 4×4, cu ESP, cât şi Duster 4×2, fără ESP. Diferenţele în materie de
manevrabilitate şi comportament sunt minime, aproape insesizabile
pentru un şofer obişnuit, care conduce maşina în condiţii
normale.

Ar fi de menţionat fenomenul puternic de pompaj la frânarea de
urgenţă la viteză mare, pe autostradă. Direcţia nu este foarte
fermă, iar suspensiile sunt moi, aşa încât dacă te arunci pe frâne
la 140 km/h îţi cam trebuie stăpânire de sine. Iar virajele strânse
nu trebuie luate în forţă, deoarece caracterul subvirator este
pronunţat. Mă rog, mă adresez celor care aplică minimele reguli de
bun simţ la volan.

În concluzie, este foarte uşor să denigrezi sau chiar să încerci
să demonstrezi că Duster e o maşină proastă. Eu, de exemplu, nu
m-am dat în lături să recunosc faptul că are un design destul de
nereuşit (am început să mă obişnuiesc acum, dar nu e o maşină care
să îmi placă vizual) sau că interiorul are un nivel al calităţii
cam scăzut, mai ales în comparaţie cu alte SUV-uri compacte moderne.

Se mai pot critica destule alte detalii, dar, dacă aducem în
ecuaţie politica de preţuri şi, mai ales, capacităţile
de trecere, Duster este un all-rounder foarte accesibil şi foarte
bine conceput pentru România. Deocamdată nu pot spune că mă număr
printre potenţialii clienţi, dar n-ar fi exclus să renunţ la
Jimny-ul meu în viitorul apropiat pentru un model Duster. Ar fi o alegere pur şi simplu
pragmatică.

Cât despre olandezi, nu mă voi grăbi să îi acuz de rea-voinţă
sau că au vrut cu tot dinadinsul să răstoarne Duster-ul. Consider
că maşina s-a comportat normal în condiţiile date, iar, o dată cu
adoptarea ESP-ului standard pe toate versiunile de motorizare,
concluziile acestui test nu vor mai conta.

Aştept cu nerăbdare şi alte încercări de acest fel ale altor
publicaţii sau organisme naţionale. Ale căror concluzii nu cred că
vor fi de natură să stopeze fluxul de trailere cu Dustere spre
Europa de Vest. Rămâne, totuşi, să vedem în curând cum stă cu
fiabilitatea Dusterul. Dar aş paria pe „no problem”, şi în acest
caz.

oraan.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide