E bine că Băsescu şi Boc nu mai apelează la serviciile poliţiei?

Politica nu mă mai pasionează nici măcar din punctul de vedere al circului de care avem parte în ultimele luni. Însă recentul episod cu "divorţul" dintre preşedinte şi poliţie mi-a atras atenţia.

E bine că Băsescu şi Boc nu mai apelează la serviciile poliţiei? E bine că Băsescu şi Boc nu mai apelează la serviciile poliţiei?

Cine stă şi, mai ales, este şofer în Bucureşti, îşi aminteşte, cu siguranţă, de foarte desele momente în care coloanele oficiale bulversează traficul şi aşa sufocant şi foarte prost dirijat. În momentele şi intersecţiile unde ambuteiajele sunt la ordinea zilei, agenţii de poliţie îşi fac apariţia doar când trebuie să treacă un cortegiu de demnitari, pe care toţi îl înjură.

Ce este aşa de interesant la recentul episod în care Traian Băsescu a ajuns chiar să facă o conferinţă de presă prin care anunţă că renunţă la serviciile Poliţiei Rutiere? Ei bine, declaraţiile unor reprezentanţi ai sindicatului poliţiştilor, după greva de săptămâna trecută.

Din care am aflat, cu destul de multă uimire, că escorta de poliţie şi agenţii care blocau intersecţiile nu erau întotdeauna în slujba unor urgenţe sau acţiuni la nivel înalt. De pildă, unele persoane din eşalonul politic de la vârf (de fapt, mai mult soţiile/soţii sau rudele lor) aveau "verde" până la coafor sau până la teatru sau, şi mai simplu, la shopping. Graţie Poliţiei Rutiere, evident.

Cu alte cuvinte, persoane care nu se aflau în exerciţiul vreunei misiuni diplomatice importante utilizau cu nesimţire serviciile Poliţiei Rutiere şi contribuiau la doze serioase de stres pe care le înghiţeau sute sau mii de şoferi pe diverse bulevarde bucureştene.

Chestiile astea le ştiam la nivel de bârfe, cu toţii. Acum, însă, ne sunt confirmate aproape oficial, din surse sigure, în prime time, la televiziuni cu acoperire naţională. Şoferului Mărculescu Oraan i se pare revoltător. Şoferul Mărculescu Oraan se simte pur şi simplu călcat în picioare, cu nesimţire, de unii care înţeleg că poziţiile înalte în stat îi fac superiori din toate punctele de vedere celorlalţi.

De aceea, şoferul Mărculescu Oraan nu are absolut nimic împotriva deciziilor preşedintelui şi premierului de a nu mai apela la serviciile Poliţiei Rutiere. Şoferul Mărculescu Oraan se simte chiar uşurat şi salută acest anunţ.

Voi ce credeţi?

E BINE CĂ PREŞEDINTELE NU MAI ARE NEVOIE DE POLIŢIA RUTIERĂ?

www.oraan.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.