Echipa Ferrari amendată cu 100.000 de euro

La 8 ani de la episodul Austria 2002, Ferari revine cu o dublă spectaculoasă. Adică una regizată în văzul tuturor.

Echipa Ferrari amendată cu 100.000 de euro Echipa Ferrari amendată cu 100.000 de euro

Sunt mafioţi pentru că ar face orice pentru a-şi atinge obiective. Iar asta chiar dacă de multe ori trebuie să împingi la maximum regulile sau să le şi încalci cu speranţa că nu vei fi prins. Hoţul neprins e negustor cinstit, nu? Dar mafioţi sunt toţi în Formula 1, ordine de echipă regăseşti peste tot. Dintotdeauna a fost aşa. Nici nu este greu să-ţi dai seama că Red Bull de exemplu ar face orice ca Vettel să aibă rezultate mai bune sau că la Renault, Petrov va fi cel de pe locul doi în orice situaţie.

Din punctul meu de vedere, un asemenea comportament este perfect de înţeles, este un sport de echipă, primează rezultatele echipei, şi dacă pentru atingerea obiectivelor este necesară o ierarhizare sau chiar cedarea unor locuri în cursă, atunci astfel de acţiuni trebuie luate. Să fie clar pentru toată lumea: se întâmplă în orice echipă.

Cei de la Ferrari sunt însă şi fraieri însă pentru că nu ştiu cum să facă acest lucru. La unii nu se află niciodată, la alţii, precum episodul CrashGate, se află la peste un an după ce s-a întâmplat. Iar la ultimii, îţi dai seama din prima de mânăria făcută. Stau şi mă întreb: ce a fost în mintea celor de la Ferrari de au făcut o asemenea manevră fără nici măcar o tentativă de ascundere a ei?

Nu e prima oară când mă întreb ce e în mintea celor de la Ferrari sezonul ăsta. Ultima oară s-a întâmplat chiar cursa trecută, când Alonso l-a depăşit în mod ilegal pe Kubica, era clar mai rapid ca el şi dacă revenea în spatele polonezului, ar fi trecut de el oricum în maxim 1-2 tururi. Dar a preferat să meargă mai departe. FIA i-a atenţionat pe cei de la Ferrari neoficial, iar aceştia nu au făcut nimic. Până la urmă, când au primit penalizarea oficială, au avut mult mai mult de pierdut.

La fel şi acum. Amenda de 100.000 de euro e un nimic. Din păcate, pentru sport şi pentru Ferrari în sine, imaginea lor este din nou mototolită inutil. Nu se putea stabili de la boxe că în cazul unei asemenea situaţii, Massa trebuia să se dea la o parte elegant? Încercând măcar o ieşire în decor? Simulând măcar un mic duel? Fără transmisii radio puerile? Sau poate chiar asta e răzbunarea lui Felipe, pentru lucrurile pe care este obligat să le facă? Şi atunci oare trebuie să vorbim de mafioţii fraieriţi?

PS. Briatore a făcut de curând o vizită la Ferrari. Ce să înţelegem din asta?

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.