Editoblog - 9 august 2007

Vineri vom alege, prin tragere la sorţi, un user care va concura cu noi în testul de consum din 14-15 august. Un user norocos?

Editoblog - 9 august 2007 Editoblog - 9 august 2007
Am fi putut testa o singură maşină Skoda Roomster pe un traseu din ţară, dar parcă aşa ceva nu mai este chiar inedit - mai ales că Roomster, deşi are un design original, nu mai este un model foarte nou, fiind de câteva luni pe piaţă. Să pui în paralel două maşini identice, pe acelaşi traseu, parcă deja ne duce cu gândul spre o comparaţie. Şi, dacă tot suntem aici, de ce să nu mergem mai departe, spre o competiţie? În care să fie implicaţi şi cei care citesc, nu doar cei care scriu.

Poate că în acest moment unii dintre voi au rămas puţin descumpăniţi: competiţia presupune o întrecere între cât mai mulţi cai putere, nu între cantităţi cât mai mici de combustibil consumat. Probabil de aceea nu s-au înghesuit prea mulţi să se înscrie în acest test, mai ales că este vorba despe maşini cu motoare diesel, care, prin definiţie (sau folclor) consumă puţin. "Cât de greu o fi să consumi puţin cu un motor diesel atât de mic?" - s-ar putea ca răspunsul să fie ceva mai dificil, pentru că, prin natură, ne place să călcăm cu îndârjire acceleraţia. Două maşini înseamnă automat o întrecere, nu?

Pentru că mulţi dintre cei care îşi spun părerea pe site sunt sceptici, ne-am gândit la un sondaj simplu. Dacă vreţi, un fel de pariu - vedem săptămâna viitoare cine câştigă. Traseul nu va fi deloc simplu: avem autostrada Bucureşti - Piteşti, avem Valea Oltului, cu serpentine rapide, avem drumurile cu multe suişuri şi coborâşuri de pe dealurile de după Carpaţi, avem multe sate în care va trebui să respectăm limita de viteză, avem Valea Prahovei, îngustă şi aglomerată, avem din nou porţiuni rapide în zona Ploieştiului... şi mai avem şi Centura Bucureştiului, un calvar plin de camioane şi gropi. Deci, consideraţi cumva că mănuşa aruncată este o joacă de copil?

Am putea spune că un fel de joacă a fost sondajul privitor la diferenţierea desenelor 2D faţă de 3D, unde două treimi dintre răspunsuri au fost în favoarea departajării acestora într-un concurs de design. Designerii profesionişti sunt de acord că este nevoie de aşa ceva, dar numai din punct de vedere al artei, al îndemânării care se cere la şcoală, de exemplu. În realitate, contează numai rezultatul, indiferent pe ce cale s-a ajuns la el, mai ales că ajutorul programelor 3D este necesar în era noastră IT. De aceea ţin să îi dezamăgesc pe cei care atacă atât de înfocat tabăra "calculatoriştilor": în viitorul concurs de design auto, schiţele de mână vor fi jurizate împreună cu cele pe calculator. Orice designer trebuie să ştie să lucreze cu programe de calculator, la fel cum oricine face schiţe pe calculator trebuie să aibă noţiuni serioase de design, deci să ştie să lucreze de mână.

Cam atât despre acest subiect, ne întoarcem la testul de consum vineri, când unul dintre cei înscrişi va fi anunţat telefonic că a câştigat. Că a câştigat dreptul de a participa la un test serios, ceea ce nu este neapărat un premiu... decât dacă va consuma mai puţin decât echipa promotor.ro, caz în care se va delecta din tortul lui Plattner. Totuşi, hai să stabilim o regulă: câştigătorul să îi lase o felie şi echipei care a consumat mai mult, ok?
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.