George Buhnici: Vreau amenzi ca afară!

Când te gândeşti la New York prima dată îţi vin în minte imaginile cu străzile aglomerate printre zgârie-nori şi zgomotul claxoanelor în intersecţii. Când te gândeşti la Bucureşti...

George Buhnici: Vreau amenzi ca afară! George Buhnici: Vreau amenzi ca afară!

Când te gândeşti la New York prima dată îţi vin în minte imaginile cu străzile aglomerate printre zgârie-nori şi zgomotul claxoanelor în intersecţii. Probabil nu ai mai fost de mult la New York ca să vezi ce scrie pe stâlpii din aproape toate intersecţiile: "Don't honk! 350$ fine" . Adică vreo 1.200 de lei dacă dai semnalul de start la semafor ori îl zoreşti pe cel din faţă încă 20 de metri că ai plecat tu târziu de acasă. Şi uite aşa, metropola a ajuns un oraş unde poţi vorbi la telefon pe stradă şi să te auzi cu celălalt. Un oraş unde o fereastră către bulevard nu înseamnă insomnie şi depresie.

Înapoi la Bucureşti.

Eu stau în chirie pe un bulevard. La început m-am considerat norocos că nu stau prin Titan, departe de centru unde muncesc toată ziua. Acum tânjesc după un bloc comunist cu vedere la IOR, de preferat pe o străduţă îngustă, fără loc de parcare şi cu vecini plicticoşi. Pe bulevardul meu trec de două trei ori pe zi preşedintele sau premierul cu o coloană zgomotoasă, din 10 în 10 minute o ambulanţă cu sirenele pornite şi la fiecare "roşu" la semafor se dau claxoane. Apariţia culorii verzi este salutată cu cel puţin un claxon prietenesc. "Hai, frate! Nu vezi că s-a făcut verde de 0,2 secunde?!"

Ca în orice intersecţie de la noi, şoferii aleg să parcheze şi aiurea ca să coboare fix în uşa magazinului. Urmează evident penalizarea tot cu un claxon… moralizator. E şapte dimineaţă când tocmai se făcuse puţină linişte după motoarele turate care semnalizează femelelor prezenţa testosteronului mult, călare pe două roţi.

Pentru cei de mai sus vreau câte o amendă. Ca afară. Sau poate măcar una românească. Pentru cei care nu au mai citit codul rutier, claxonatul este permis doar pentru evitarea unui accident iminent.

În ţara mea, oamenii sunt atenţi mai degrabă la clima şi ambientul din interiorul automobilului personal. Evită pe cât posibil să impregneze cu fum tapiţeria ori să scrumeze pe decorul din plastic. Se ştie că jarul din vârful ţigării poate provoca mici tragedii de ordin estetic. Aşa se face că majoritatea concetăţenilor mei conducători auto scrumează pe geam. Apoi, de dragul curăţeniei în spaţiul lor privat, aruncă şi chiştocul pe geam. Şi, de ce nu, toată scrumiera. Şi gunoiul de prin maşină. Toate acestea ca şi cum după ce ai produs fumul toxic, ai scrumat cenuşa toxică şi ai aruncat chiştoacele murdare, acestea ar dispărea în neant. Ar deveni... nimic. Îţi garantez că se ridică în aer sub formă de praf pe care îl înghiţim cu toţii în amestec cu praful omniprezent.

Jignirea nefumătorilor merge şi mai departe. Opţiunea pachetului de fumători este în continuare gratuită la toţi producătorii de automobile. Ceea ce înseamnă că accesoriile suplimentare cum ar fi bricheta şi scrumiera sunt amortizate din costul median al maşinii. Aşadar subvenţionată şi de nefumători.

Nu e de mirare că numărul copiilor alergici din ţara asta se dublează la câiva ani. Ne stresăm unii pe alţii, ne aruncăm gunoiul în public şi apoi ne plângem că nu se poate trăi normal în ţara asta. Recunoaşte că şi tu o faci. Dacă nu o faci, eşti un om rar! Tot mai rar.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.