Opinie

Opinie

Autor: Constantin Ciobanu acum 11 ani Opinii

Greu de definit următoarea alegere din punctul de vedere al identităţii. Naţionalistul din mine se raportează la AC Cobra ca la un model european. În schimb, fără tuşa magică a lui Carroll Shelby, probabil că acest model nu ar fi ajuns niciodată să câştige cele 24 de ore de la Le Mans şi nu ar fi fost modelul cu cele mai multe replici…. Aici trebuie să recunosc: ceva mă inhibă şi mă face să îmi doresc o replică la Cobra, una care să aibă frâne pe care să mă pot baza, direcţie şi suspensie… adică să profit din plin de potenţialul bestiei.

Trei din cele 10 porunci care stau la baza celor 7 ani. Frustrant când trebuie să îţi descrii preferatele în doar câteva “grame” de cuvinte. Motive de reverie adolescentină şi nu numai reduse la o suflare… nu e corect.
Urmează Caterham, dar să nu vă imaginaţi că aş sări direct la R500, nu, vreau versiunea de bază cu propulsor de 1,4 litri şi doar 105 CP, însă cele 525 kg ale maşinii spun multe. Ceva care să îmi aducă aminte de kartingul practicat cândva la Casa Pionierilor…

Urmează un duel la care nimeni nu a dat un verdict clar vreodată: Subaru Impreza WRC STi vs. Mitsubishi Evolution. Nu m-ar deranja să caut răspunsul pe drumuri atent alese, de câteva ori pe an. Arbitru la acest duel ar fi o Honda S2000, maşina care m-a făcut să rescriu în mare ceea ce ştiam despre automobil şi despre roată. În tot acest cazan de adrenalină aş pune şi un Fiat 500, să fie ingredientul care dă armonie întregului.

Şi aş mai şopti Jaguar E Type, Lotus Exige S… şi cam atât. Oricum, am depăşit limita bunului-simţ de mult. Acum, probabil unii se întreabă câtă şpagă am primit pentru acest top… O infinitate de zerouri, dar nici un număr par sau impar care să deschidă acest lanţ de nule. Cam ăsta sunt eu.

 

Nu sunt sigur că a citit cineva pagina mea din numărul 50, dar pentru că Tudor nu-mi acordă încă suficientă încredere, profit de ocazie ca să vă spun eu cine sunt.

Vă voi zice câte ceva doar despre cei şapte ani de acasă, aceia pe care ţi-i scuipă în faţă orice biped atunci când îşi conştientizează existenţa, adică la câţiva paşi după ce a scuipat pe tocul domnişoarei din faţă şi şi-a aruncat sticla de apă plată în minusculul spaţiu verde care ne-a mai rămas.

În “garajul meu”, căruia de obicei soţia îi deschide uşa doar pentru a mai arunca o bucăţică din infinitul râvnit pentru ceea ce se numeşte casă, aş înghesui câte ceva din ceea ce numesc eu automobil. Într-o ordine total aleatorie, fiindcă până la urmă cine s-a calificat pentru a primi în dar câţiva metri pătraţi din mine?

Să tot fie un Ford Mustang, iar asta pentru că a fost adolescentul generaţiei Muscle Car. S-a calificat printre ultimii în clasă, iar zânele l-au “împovărat” cu un şarm devastator. Şi să fie un Mustang din 1967, dar nu unul oarecare, ci Shelby GT500, acel respectabil 7 litri care oferea pe atunci 355 CP la 5.400 RPM şi 590 Nm la 3.200 RPM. El este alesul, deşi aş cocheta şi cu un GT350R din 1966 “race tune”, la care se mai putea comanda opţional un compresor Paxton, ce aducea un plus de aproximativ 40% la putere. Dar rămân la GT500, cu ale sale 6,2 secunde până la 100 km/h.

Vreau şi o bucată de granit, care să îmi garanteze o fundaţie sănătoasă. Adică un Mercedes Benz G400 CDI, un fel de rocă vulanică, de magmă care a îmbrăţişat apa din nevoia de a descoperi inertul, ca să poată contempla ciclul vieţii în natură. Nu prea am ce adăuga aici, în afara faptului că G Klasse a învins până şi departamentele de marketing… iar acest lucru spune multe despre performanţele lui.

 

Tags:


Comentarii
Inchide