Preţurile carburanţilor în creştere duc la o nouă criză economică?

Mă întorc în timp cu aproape doi ani şi realizez că, înaintea crizei economice, pe care am resimţit-o cu toţii din plin, am avut parte de o criză petrolieră, cu preţuri care au crescut vertiginos. La fel ca şi acum. Se repetă, oare, istoria?

Preţurile carburanţilor în creştere duc la o nouă criză economică? Preţurile carburanţilor în creştere duc la o nouă criză economică?

Prin 2008, americanii au început să fie îngrijoraţi de escaladarea preţurilor la combustibili. Se vorbea de o criză a petrolului, deşi OPEC încerca să combată speculaţiile privind rezervele pe terminate. Speculaţiile, însă, şi-au văzut de treabă şi foarte curând a lovit una dintre cele mai puternice crize economice din 1900 încoace, care a făcut ocolul pământului în doar câteva luni.

Cum petrolul stă la baza transportului, care e unul din pilonii de rezistenţă ai societăţii noastre de consum, prăbuşirea pieselor de domino a fost destul de logică şi am realizat cât de fragil este sistemul în care trăim, bazat pe aceste resurse naturale. După ce petrolul a divizat lumea în puţini superbogaţi şi foarte mulţi săraci, apoi a început să ne afecteze sănătatea din cauza poluării, iată că ajunge să ne controleze şi siguranţa ziei de mâine. Sau nesiguranţa.

Acum suntem în 2011, iar marile economii ale lumii se trezesc din nou la viaţă. Despre România nu are sens să comentez, criza economiă a fost "asezonată" cu o criză politică greu de îngurgitat. Totuşi, în ce priveşte preţul petrolului, indiferent de situaţia de la noi, trendul crescător este acelaşi ca pe celelalte pieţe ale lumii.

Situaţia din Orientul Mijlociu este principalul factor arătat cu degetul. Iar personajul negativ este Libia, un important exportator de petrol, paralizat acum de luptele interne, dar şi de recentele atacuri ale ţărilor civilizate (se pare că termenul "civilizat" li se aplică celor cu destul tupeu şi armament să te facă una cu pământul - vezi America).

În schimb, OPEC, la fel ca acum trei ani, blamează speculaţiile cu preţul barilului pe pieţele internaţionale, susţinând că nu sunt probleme de furnizare a petrolului. Sincer, nu cred că pot fi acuzat că aş fi alarmist degeaba când afirm că lucrurile par să se repete.

Sunt, însă, şi câteva diferenţe.

Acum trei ani, creşterea vertiginoasă a preţului petrolului s-a produs în vară - pe când creşterea preţurilor de acum a început deja din iarnă. În 2008, creşterea preţurilor la combustibil a fost dictată de cererea mult mai mare decât se estimase, pe fondul unui mare avânt economic pe mapamond. Acum, creşterea preţurilor este dictată de speculaţii pur şi simplu politice, cererea păstrându-se la cote normale.

Orice creştere a preţului combustibililor se reflectă imediat şi în creşterea preţurilor serviciilor de transport, cu repercusiuni în creşterea preţurilor alimentelor, dar şi a celorlalte bunuri importante în viaţa noastră. Din nou, se ajunge la un cerc vicios, în care consumul va scădea din cauza creşterii preţurilor. Consumul scade, scade şi producţia, totul se devalorizează şi inflaţia creşte.

Şi uite aşa ajungem iar la situaţia din 2008, cu diferenţa că atunci preţurile mai mari la bunuri şi servicii nu era dictată doar de preţurile la petrol, cum se întâmplă acum.

Mai e o diferenţă importantă: în 2008, chiar şi cei mai pesimişti nu se aşteptau la o asemenea criză economică. Acum, însă, ar trebui să fim pregătiţi şi să avem lecţia învăţată. Lecţia consumerismului fără minte şi a traiului în huzur pe datorie, fără a lua în seamă că vine şi scadenţa.

Zâmbesc amar, gândindu-mă la filmul apocaliptic "2012" - nici nu e nevoie de un cataclism de proporţii planetare. E suficient că ne tăiem singuri de sub picioare craca economică. Sau, mai ştii, poate petroliştii sunt, de fapt, băieţii buni şi vor să ne convingă să trecem cât mai repede la maşinile electrice. Dar asta cred că e o idee bună pentru o parodie la "2012".

CE CREDEŢI CĂ TREBUIE FĂCUT PENTRU A EVITA O NOUĂ CRIZĂ ECONOMICĂ?

oraan.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.