Top 5 – Motive pentru care criza este bună

Autor: Cosmin Iordache 01 apr. 2009 Opinii
Top 5 – Motive pentru care criza este bună

În orice situaţie există şi o fracţiune plină a paharului. Astfel am pornit în identificarea a 5 degete de optimism din pocalul crizei din industria auto şi cum se răsfrâng ele favorabil asupra utilizatorului final.

Sunt cinci situaţii cât se poate de reale şi de serioase, chiar dacă sunt prezentate într-o manieră "neseriosă", cu personaje fictive a căror asemănare cu personaje din lumea reală nu este deloc întâmplătoare.

1. Claudiu Clientu este un tânăr care urmărea de ceva vreme să îşi cumpere un automobil, avea banii, ştia cam ce vrea, îi lipsea doar hotărârea de a merge la vânătoare de maşini, din cauza birocraţiei şi a aşteptării.

A făcut marele pas şi ce credeţi? În doar două zile avea maşina la care visa de mult, în faţa casei. Fără liste de aşteptare mai lungi ca Luceafărul, fără intervenţii prin prieteni care aveau cunoştinţe la dealerul X sau Y. Unde mai pui că a obţinut o reducere la care nici măcar nu se aştepta, pentru că modelul vizat era pe stoc de ceva vreme şi pentru că este o generaţie ce va fi în curând înlocuită.

2. Radu Vânzătoreanu este un alt tânăr care activează în vânzările de automobile. Are ceva vechime şi, la un moment dat, i se părea că i se cuvine un job mai bun, o promovare. Planurile de vânzări erau tot mai mari de la lună la lună şi şeful îl bombarda numai cu mărirea cotei de piaţă. Mai erau şi clienţii agasanţi, avizi de informaţie şi foarte curioşi să afle şi să vadă totul, de parcă nu ar mai veni şi alţii în urma lor…

Asta până într-o zi în care showroom-ul s-a golit, maşinile au rămas neadmirate… Atitudinea sa s-a schimbat, acordă mai multă atenţie fiecăruia, chiar le satisface capriciile de test-drive şi le vinde ponturi despre reduceri, pentru că ştie că nu în fiecare zi apare la uşă Claudiu Clientu.

3. Marcel Meşter este un domn între două vârste ce se ocupă de asistenţa la un mare dealer naţional. Maşinile tot veneau pe bandă rulantă de la lună la lună, erau tot mai multe la revizii şi Nea Meşter, om cu remuneraţie mică, dar familie mare, îşi rotunjea veniturile de ici, de colo, mai o plăcuţă de frână, mai un filtru, nu crugea, dar pica…

Treaba mergea, clienţii veneau. Până într-o zi în care a auzit la radio ceva că nu prea se mai vând maşini noi, nu a luat în serios. Până când domnul Victor Patroneanu a spus că piaţa este în scădere, clienţii se vor împuţina şi trebuie să renunţe la angajaţi. Nea Marcel cu siguranţă va încerca să îşi mulţumească clienţii, în speranţa că nu va ajunge pe lista neagră a şefului.

4. Dacian Bunu lucrează ca inginer la un mare producător autohton de automobile. Piaţa locală este măcinată de criză, dar undeva există o piaţă unde programul Rabla ajută modelele ieftine, modele fabricate tocmai de uzina la care lucrează.

Văzând posibilitatea de extindere pe plan continental şi având în minte succesul altor mărci care s-au ridicat cu aceeaşi reţetă, promiţătorul inginer îşi va da silinţa să scoată produse cât mai bune şi caută noi soluţii de extindere a gamei pentru a atinge noi segmente.

5. Haralambo R. Ghini este factorul de decizie al unui producător de modele supersport. Avea în minte produse noi, SUV-uri, supercaruri cu patru locuri, într-un cuvânt extindere din nişă spre mainstream, o dată cu valul.

Din sursele sale, bancheri la instituţiile sale financiare mondiale, a aflat că vine criza auto şi ar fi bine să se concentreze pe ce ştie să facă mai bine, adică modele sportive pure. Să sperăm că şi Sir Webasto N. Martin se va prinde că nu este momentul pentru a altera specificul mărcii şi va renunţa la SUV-ul Lagonda

P.S. Repet, sunt situaţii reale prezentate ficţional, dar situaţii din care, teoretic, noi consumatorii finali avem de câştigat. Din păcate, criza economică nu îşi înfige colţii doar în sectorul auto şi suntem toţi afectaţi în mod mai mult sau egal, deci nu putem profita de aceste cinci avantaje teoretice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide