Suzuki Grand Vitara (3 uşi) 1,9 DDiS – testul la drum lung

Autor: Dan Vache 09 oct. 2008 Test drive

Odihna dinaintea distractieiLa ora la care scriu aceste rânduri, adică ora 17, în restaurantul hotelului unde suntem cazaţi pentru Suzuki Fest 2008 nu este aproape nimeni, muzica de la radio este plăcută, afară este un soare fain care apune, iar maşinuţele Suzuki apar în parcare din ce în ce mai multe.

Suzuki Grand Vitara stă chiar lângă intrarea în hotel şi mă simt puţin mândru că toată lumea care intră se uită foarte curioasă la maşină. Este, practic, venit din viitor pe lângă Samuraii, Vitarele şi Jimnyurile preparate de offroad.

De fapt, nu este venit din viitor, ci de la numai 200 km depărtare, din Bucureşti. Practic, azi mi-am făcut o idee fundamentată despre cum se comportă maşina pe şosea, la drum lung – dar nu numai eu, ci şi partenerii de trafic. Cu care m-am alergat, ca să spun lucrurilor pe nume. Nu foarte tare, deoarece 140 km/h este viteza maximă la care maşinuţa se simte ok – dacă depăşeşti acest prag, motorul urcă peste 3.500 rpm, devine mult prea zgomotos şi nu mai are vână.

Portbagajul e destul de micLa viteză de croazieră de peste 100 km/h, motorul diesel se face clar auzit, aşa că am abuzat de radio ProFM Dance – care se potriveşte de minune cu caracterul lui Grand Vitara. Am închis radioul, totuşi, pe curbele foarte strânse, ca să ascult fluieratul cauciucurilor. Acesta intervine foarte rapid – în principal datorită ampatamentului scurt, care îţi dă o clipă impresia că maşina se va răsuci ca un titirez (dar bineînţeles că nu o face, ci păstrează traiectoria foarte bine, având o tendinţă subviratoare).

Marele minus în calea entertainmentului la volan este imprecizia schimbătorului, care nu agreează schimbările din scurt. Mai remarc un mic minus, anume resursele relativ limitate ale motorului, care se plafonează rapid peste 3.500 rpm, aşa încât depăşirile mai din scurt necesită un avânt serios, cam la acelaşi nivel cu un motor pe benzină.

Nici consumul nu mi-a dat motive de satisfacţii majore (deşi acum preţul motorinei a mai scăzut), pe drumul Bucureşti – Sighişoara consumul mediu fiind cam de 10 litri/100 km. Probabil un stil de conducere mai normal ar fi dus consumul mediu în zona 8-8,5 litri/100 km – plus că eu am mers mare parte din timp cu peste 120 km/h, iar restul traseului a constat din mers bară la bară prin Bucureşti şi pe Valea Prahovei. Deci nu m-a interesat economia de combustibil.

Suzuki Fest - ne pregatimO ultimă remacă privitor la Suzuki Grand Vitara: portbagajul este suficient pentru… o persoană, deşi maşina oferă patru locuri. Nu e un minus major, este normal pentru o maşină cu dimensiunile astea. Dar e un aspect de care viitorul/viitoarea proprietar(ă) trebuie să ţină seama – maşina e mai potrivită pentru cei care nu prea îşi duc prietenii cu maşina…

Cam atât despre partenerul promotor.ro la Suzuki Fest 2008 – azi este prima zi, a înscrierilor, întâlnirilor, socializării şi a "şedinţei tehnice" de seară. Pe care toată lumea o aşteaptă cu nerăbdare. Pentru că i se mai zice şi "chef", iar veveriţele Suzuki ştiu să se distreze! O să vedeţi în acest weekend, aici, pe promotor.ro.

VEZI IMPRESIILE DESPRE TESTUL URBAN.

VEZI IMPRESIILE DESPRE TESTUL OFFROAD.

VEZI TOATE DETALIILE DESPRE SUZUKI FEST 2008.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide