Raliul Sibiului Pirelli 2008 – Etapa a V-a

Autor: Dan Vache 09 iul. 2008 Raliuri

Raliul Sibiului - Bogdan Marisca11 probe speciale, 161,5 kilometri pe macadam. Aşa arată pe hârtie Raliul Sibiului Pirelli, programat în perioada 17 – 19 iulie, prima etapă de macadam din sezonul 2008. Etapa a cincea din calendarul competiţional al Campionatului de Raliuri Dunlop are 7 speciale distincte, o premieră în acest sezon.

La startul ediţiei din acest an a Raliului Sibiului Pirelli se vor afla şi cei trei piloţi care beneficiază de sprijinul Pirelli România. „În mod oficial, în 2008, Pirelli Tyres Romania sponsorizează doi dintre cei mai consacraţi piloţi de raliuri: Bogdan Marişca şi Marco Tempestini  cât şi un pilot cu un potenţial deosebit: Alexandru Filip” a spus Enrico Malerba, CEO Pirelli Tyres Romania.

Alexandru FilipPrima  probă specială din Raliul Sibiului, celebra Santa, este programată vineri, 18 iulie, de la ora 15:45. În acest an, din motive legate de siguranţă, nu va mai exista nicio probă de noapte, cea de-a doua trecere pe speciala Santa fiind programată la ora 18:00. Prima zi a raliului se încheie cu super speciala de pe terenul de rally cross. Startul în această probă se va da la ora 19:00.

Startul în prima probă de sâmbătă, 19 iulie, se va da la ora 10:00. În plus, în parcul de service, amplasat lângă Sala Sporturilor Transilvania, va fi instalat şi motor home-ul Pirelli folosit de producătorul de pneuri şi în Campionatul Mondial de Raliuri. „Principala noutate este specială Cheile Cibinului care va fi parcursă, în premieră, la vale. În plus, am reintrodus în program şi proba Crint, iar speciala Gatu Berbecului are aproape 27 km acum.”, a spus Sorin Itu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide