Castrol Extreme Adventure

Autor: Baltateanu Dragos 17 iul. 2010 Alte sporturi

Supranumită cea mai lungă săptămână de off-road extrem din
Europa, C.E.A se desfăşoară pe durata a şapte zile
prima
fiind rezervată Prologului care şi în acest an ca şi în 2009 se va
desfăşura la Mărăcineni, iar celelalte parcurgerii traseelor din
Carpaţii de Curbură. Pentru că atât oamenii cât şi vehiculele de
concurs au nevoie de o pauză este trecută în program şi o zi de
odihnă în care liderii categoriilor moto, auto şi atv îşi stabilesc
strategiile pentru ultima parte a cursei şi se relaxează în tabără.
Da, pentru că farmecul C.E.A este acela că îţi oferă atmosfera unui
bivouac, întâlnită numai la etapele din Campioantul Mondial de
Rally-Raid sau la Dakar, chiar în Carpaţi. Începând cu prima zi în
munţi şi până la finalul competiţiei toţi cei implicaţi locuiesc în
tabăra amenajată de această dată în Masivul Penteleu pe malul
lacului Mocearu.

Dacă pentru motociclişti aceasta este o competiţie de palmares,
pentru cei de la categoria auto este poate cea mai importantă din
întreg sezonul. Desfăşurându-se pe durata a o săptămână punctajul
obţinut de cei care concurează şi în Campionatul Naţional de
Off-Road este dublu, aşa că C.E.A stabileşte practic campionul.

În competiţie sunt înscrise aproximativ 90 de
vehicule
împărţite în trei categorii şi două clase. Există
categoria auto, moto şi atv, iar la fiecare traseul este gândit
atât pentru rideri sau piloţi care sunt specializaţi în curse
extreme – clasa se numeşte Extrem – cât şi pentru cei care se află
la început – clasa se numeşte Open. Numărul exact al vehiculelor şi
al participanţilor va fi stabilit dumincă dimineaţă în urma
verificărilor administrative şi tehnice care vor avea loc începând
cu ora 08:00 în Piaţa Dacia din centrul Buzăului.

Printre participanţii înscrişi în aventura extremă din Carpaţii
de Curbură se numără şi Mani Gyenes omul de la care se aşteaptă un
adevărat show la Prolog având în vedere că are trecute deja în
palmares victorii pe ciruitul amenajat în apropiere de Buzău.
Sătmăreanul şi-a inclus în program Castrol Extreme Adventure
considerând-o competiţia unde se poate antrena cel mai bine pentru
a doua sa participare la International Six Days Enduro (cea mai
veche competiţie din zona de off-road a Federaţiei Internaţionale
de Motociclism în 2010 se dispută a 85-a ediţie). Dacă Mani va
anima lupta pentru victorie la clasa moto Extreme, un alt
sătmărean va face acelaşi lucru însă la clasa moto Open. Krisztian
Nagy coechipierul lui Dani Oţil din cadrul TipTil Team şi-a propus
să câştige clasa Open având în vedere că la ediţia din 2009 a
pierdut orice şansă la podium din cauza problemelor cu GPS-ul. Din
păcate, pentru Krisztian în acest an Dani nu se va mai afla în
postura de concurent şi nu vor mai putea să se ajute pe urcările
extreme, Dani fiind unul din oamenii care au trasat traseul Castrol
Extreme Adventure.

Pentru mai multe detalii despre competiţie accesaţi: www.romanianextremeadventure.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide