Danica Patrick – probleme cu greutatea

Autor: Oraan Mărculescu 30 mart. 2008 Alte sporturi

Danica Patrick - probleme cu greutateaDanica Patrick a apărut deja în ediţia americană a FHM şi în alte numeroase reclame – unele chiar cenzurate… Chiar dacă nu are un palmares impresionant, faptul că se bate de la egal la egal pe pistă cu ceilalţi piloţi a făcut-o un adevărat idol în ochii a milioane de americance, dar şi un obiect de critică pentru fanii misogini, care consideră că motorsportul este doar pentru bărbaţi.

Recent, oficialii IRL (Indy Racing League) au stabilit o nouă regulă, care prevede că greutatea minimă a unei maşini o include şi pe cea a pilotului. Pentru Danica, acest lucru este o problemă, deoarece, cu 1,55 m înălţime şi doar 45 kg, ea este cea mai uşoară dintre piloţii din campionat. Noua reglementare mai prevede că piloţii vor fi împărţiţi în trei categorii, în funcţie de greutate – monoposturile celor sub un anumit prag urmând a primi un balast.

Danica Patrick - probleme cu greutateaAcest lucru o afectează în mod direct pe Danica: din punct de vedere dinamic, 10 kg în plus echivalează cu o penalizare a vitezei maxime cu aproximativ 0,5 km/h, ceea ce, pentru o competiţie cum este Indy Car, înseamnă foarte mult, mai ales în ce priveşte depăşirile. Va mai rămâne Danica o vedetă în motorsport sau se va "refugia" în modelling?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide