Lunea lui Berti. Ce s-a întâmplat în motorsport zilele trecute.

Autor: Andrei Nan acum 8 ani Alte sporturi

O zi de glorie pentru Mihai Marinescu

Mihai Marinescu este cel mai bun pilot român în competiţiile de monoposturi. Ştiam acest lucru mai demult, dar mi s-a confirmat încă o data, în weekend la Monza când a plecat din pole şi a câştigat cursa de sâmbătă. Şi a fost o victorie în care nimeni nu a putut să-i ameninţe prima poziţie. Nici măcar Alex Brundle care a plecat mai bine la start. O victorie care arată încă o data că dacă ar fi avut un buget mai mare şi un management mai bun ar fi putut face mult mai multe. Dar, să fim serioşi, cine cheltuie bani în România pentru sporturile cu motor? Iar în ceea ce priveşte managementul e uşor să vorbim de pe margine când el este oricum primul care a ajuns până acolo. Ceilalţi, cu toate că acum nu mai vine nimeni din urma, pot doar invăţa din experienţa sa şi eventual pot să nu mai facă aceleaşi greşeli.

Mihai Marinescu a avut o zi de sâmbătă fantastică, dar care s-a terminat prost. Organizatorii cursei ne-au confundat cu Andorra, şi Mihai a fost nevoit să asculte alt imn la prima sa victorie în F2. Dacă nu ar fi fost o cursă în Italia, unde Mihai a pilotat de cele mai multe ori în carieră, aş fi inţeles oarecum. România nu contează în motorsport, iar Andorra nu are nicio vină că steagul seamănă cu cel al României. Plus că A este înainte de R şi atunci probabil au luat şi ce le-a căzut prima oară in mână. Totuşi de ce ar avea imnul Andorrei? Ciudat sau trist. Oricum importanţa este performanţa excelentă a lui Mihai şi faptul că a ajuns în top 5 în acest campionat.

Despre cursa de duminică nici nu vreau să vorbesc, tocmai pentru că rezultatul de sâmbătă a fost mult prea important şi nu are niciun sens. Mai trebuie adaugat doar că italianul Mirko Bortolotti a câştigat titlul în Formula 2 cu o victorie în cursa a doua de la Monza.

Pagini: 1 2 3

Citește și...


Comentarii
Inchide