Lunea lui Berti – Sporturile cu motor sunt în doliu. Iată de ce.

Autor: Berti Panaiot acum 8 ani Alte sporturi

Pasiunea pentru viteză a făcut numeroase victime şi probabil va mai face şi de acum încolo. Şi eu iubesc viteza, dar la mine este foarte simplu, pentru că ştiu de ce. Mi-ar fi plăcut la nebunie să fiu pilot de curse. Visam la asta de la 12 ani de când am văzut un documentar cu Gilles Villeneuve. Îmi este frică de viteză şi cred că de aceea îmi şi place atât de mult.

Este ca atunci când vezi o blondă super sexy şi ţi se pare că e inabordabilă. Cel mai probabil ţi-o doreşti de douăzeci de ori mai mult. Aşa este şi cu viteza, în cazul meu. Îmi place senzaţia, dar în acelaşi timp îmi e frică. Experienţa pe circuit cu un monopost de Formula 1 a fost incredibilă, dar frica a fost îngrozitor de mare. Probabil acest amestec de frică cu plăcere extremă face ca totul să fie şi mai plăcut. Nu am putut însă trece niciodată peste această frică şi şansele mele de a deveni pilot au fost egale cu zero.

Însă, sunt câţiva care au reuşit. Care au facut din pasiunea pentru viteză un mod de viaţă. Sunt piloţii de curse. Dan Wheldon a fost unul dintre ei. Din păcate a fost, pentru că murit într-un tragic accident în care au mai fost implicate alte 15 maşini pe circuitul din Las Vegas. Am un respect deosebit pentru piloţi. Să ştii că poţi să mori de fiecare dată când urci la volan şi totuşi să o faci. Pentru asta, şi nu doar, RESPECT!

Dan Wheldon a fost campion în Indy şi a câştigat cursa de 500 de mile de la Indianpolis. A încercat să se impună în Formula 1 cam în aceeaşi perioadă cu Jenson Button, dar a ales să-şi continue cariera în State. Şi a avut succes. E greu să vorbeşti despre cineva care nu mai este. Dar poţi să spui: RESPECT.

Oricât de mult se îmbunătăţesc măsurile de siguranţă, vor mai fi victime în lumea sporturilor cu motor. Dan Wheldon ne-a reamintit, din păcate, în weekend că oricând se mai poate întâmpla ceva. Cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat după celelelalte tragedii s-au luat măsuri şi mai drastice de protecţie atât al piloţilor, cât şi al spectatorilor.

Înaintea tragediei din State, Valentin Porcişteanu a ieşit campion în România, Red Bull Racing a cucerit titlul constructorilor în Formula 1, iar Casey Stoner pe cel din Moto GP.

Citește și...


Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Greva din Franţa se transformă în revoluţie generală! Toate sindicatele sunt împotriva preşedintelui Macron!
Greva din Franţa se transformă în revoluţie generală! Toate sindicatele sunt împotriva preşedintelui Macron!
Inchide