Lunea lui Berti. Transferuri

Lunea lui Berti. Transferuri

Autor: Berti Panaiot acum 8 ani Alte sporturi

A fost un weekend plin. Un weekend în care am mai aflat numele a doi campioni. A mai rămas o cursă de Formula 1, programată în acest weekend, şi alte câteva curse mai mult sau mai puţin importante până la finalul anului. Şi asta tocmai acum când a venit iarna, iar weekend-urile sunt perfecte pentru a sta în faţa televizorului. În decembrie, cu excepţia Cursei Campionilor şi a Trofeului Andros nu se mai întâmplă mare lucru în motorsport.

Au existat, cu ceva vreme în urmă, câteva planuri de a crea un campionat care să se desfaşoare în perioada de iarnă, atunci când Formula 1 este în pauză. Ideea era de a avea o alternativă pentru această perioadă de pauză în cursele pe circuit.

Desigur, totul trebuia să se desfaşoare în ţări unde este soare în această perioadă a anului. Atunci nu mi s-a părut o idee foarte bună, dar acum îmi pare rău că nu s-a concretizat. Aşadar urmează o perioadă în care ştirile vor fi legate exclusiv de dezvoltarea noilor maşini pentru sezonul viitor şi, mai interesant, de transferurile piloţilor de la o echipă la alta. Şi fiindcă tot vorbeam de asta, să începem cu transferurile.

TRANSFERURI

În Formula 1 este o linişte relativă. Numele cele mai vehiculat în ultimul timp a fost cel al lui Robert Kubica, dar cum polonezul nu este încă recuperat după accidentul său vom vedea cu siguranţă în curand un alt nume la Renault. Conform zvonurilor , Kimi Raikkonen va merge la Williams, iar din 2013 îi va lua locul lui Schumi la Mercedes. Nu bag mâna în foc pentru ultima parte a zvonului, dar clar Kimi ar putea merge la Williams în 2012, mai ales că s-a săturat probabil de cât praf a înghiţit în raliurile pe macadam.

Un transfer care s-a confirmat deja este cel al lui Mikko Hirvonen la Citroen pentru sezoanele 2012 – 2013 din WRC. Chiar dacă au apărut zvonuri mai demult, recunosc, am fost surprins de această mutare. Până la urmă cred că era singura opţiune bună pentru Citroen de a-şi apăra titlul mondial la constructori şi de a avea linişte în echipă.

O altă surpriză este plecarea lui Martin Tomczyk de la Audi. Noul campion din DTM, care a câştigat titlul cu un A4 specificaţii 2010, a ales să părăsească echipa Phoenix şi implicit Audi. Cel mai probabil va ajunge la echipa BMW.

WTCC

Pe circuitul din Macao, unul dintre cele mai spectaculoase circuite de acest gen din lume, s-a decis în weekend şi titlul în WTCC. Rob Huff a făcut tot ce putea, adică a câştigat ambele curse, dar Yvan Muller a câştigat titlul cu un avans de trei puncte. Cei de la Chevrolet ar trebui să fie mulţumiţi pentru că titlul rămâne în familie. Atât Rob Huff, cât şi Yvan Muller au câştigat câte 8 curse în acest sezon şi au plecat de patru ori din pole-position. Pentru Muller au fost suficiente clasările pe locurile 2, respectiv 3, în ultimele două curse ale sezonului. Tot pe circuitul din Macao, în cursa de Formula 3, s-a impus Daniel Juncadella.

NASCAR

Tony Stewart l-a învins pe Carl Edwards pe circuitul de la Homestead şi a câştigat, pentru a treia oară, titlul în NASCAR Sprint Cup Series. Stewart şi Edwards au terminat la egalitate, după 36 de curse, iar Stewart a devenit campion în urma celor cinci victorii obţinute în ultima parte a sezonului. Edwards a reuşit să câştige o singură cursă în 2011. Şi ca totul să fie spectaculos până la capăt, Stewart s-a impus în ultimul tur.

Citește și...
Tags:


Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Începe un nou sezon Bravo, ai stil! Când debutează şi cine sunt concurentele?
Începe un nou sezon Bravo, ai stil! Când debutează şi cine sunt concurentele?
Inchide