Red Bull Romaniacs – video prolog

Autor: Andrei Nan acum 12 ani MOTO

Spectacol total, în faţă a peste 9.500 de spectatori, în deschiderea ediţiei a patra a Red Bull Romaniacs. Cei 135 de piloţi, înscrişi la trei clase (Profesionişti, Experţi şi Hobby), au avut de trecut peste un traseu teribil, construit pe Bulevardul Corneliu Coposu, în centrul oraşului Sibiu, de catre Martin Freinademetz, austriacul care anul acesta a participat la Raliul Dakar cu licenţa eliberată de FRM.

Cyril Despres, de două ori câştigător la Red Bull Romaniacs, a făcut spectacol în prolog fiind cel mai rapid pilot de la clasa Profesionişti. Prima surpriză a venit din partea lui Paul Bolton. Britanicul a vrut să concureze iniţial la clasa Hobby, dar până la urmă a decis să se înscrie la clasa Profesionişti.

Câteva declaraţii de la ocupanţii primelor trei locuri după prolog:

Cyril Despres (Franta) – locul 1
“Prologul a fost un sprint scurt. Luni este o altă zi şi un alt fel de cursă. Am avut o zi foarte bună, dar obiectivul meu este sa fiu primul şi după următoarele patru zile. Nu va fi uşor, mai ales dacă o să plouă”.

Paul Bolton (Marea Britanie) – locul 2
“Am rămas fără cuvinte. A fost o cursă fantastică, mai ales duelul cu Cyril Despres. Pentru mine greul însă abia acum incepe. Nu am mai concurat niciodata bazându-mă doar pe GPS şi sper să mă descurc în următoarele 4 zile.”

Frans Verhoeven (Olanda) – locul 3
“Am avut un start perfect şi am terminat pe trei această cursă scurtă, dar foarte dificilă. Sunt pentru prima oară în România şi aş vrea să termin Red Bull Romaniacs pe o poziţie cât mai bună.”


Citește și...
Tags:


Comentarii
Inchide