Dacia Duster în Trophee Andros: Andorra II

Autor: Cosmin Iordache 16 dec. 2009 Raliuri

Alain
Prost, la bordul lui Dacia Duster, se profilează deja un specialist
al manşelor secunde, la fel ca şi la Val Thorens, revenind cu
victorie în runda a doua de la Grandvalira, Andorra. Prost
şi-a construit avantajul încă din calificări reuşind să îl
devanseze pe celălat fost pilot de Formula,1 Olivier
Panis
. În timp ce Jean Phillipe Dayraut a terminat de abia
pe locul şase. A fost o sesiune de calificări strânsă, între Prost
şi cel de pe locul cinci fiind un ecart de doar o secundă.

În cursă s-a reeditat duelul din prima manşă între Prost şi
Bertrand Balas, dar, de data asta, pilotul de pe Toyota Auris a
reuşit să treacă primul linia de sosire. Datorită clasării
superioare în calificări – această manşă fiind chiar mai importantă
decât cursa, pentru că aduce câştigătorului un bagaj de 60 de
puncte – Alain Prost a fost declarat câştigător la puncte,
ocupând poziţia cea mai înaltă a podiumului
. Această
performanţă a făcut ca Alain Prost să recupereze handicapul din
clasamentul general, acumulând 299 puncte) apropiindu-se de Jean
Phillipe Dayraut (301 pct) la doar două puncte. Etapa următoare se
va desfăşura la Alpe D’Huez weekend-ul viitor.


Clasament final ziua II

Clt

Pilot

Vehicul

Total

Qualif

Final

Cel mai bun timp

1

2

Alain
PROST
Duster

79

60

19

03m12,086s

2

4

Olivier
PANIS
Fabia

77

57

20

03m13,514s

3

8

Bertrand
BALAS
Auris

75

55

20

03m12,600s

4

12

Didier
THORAL
Auris

72

54

18

03m13,904s

5

14

Benjamin
RIVIERE
Stilo

71

53

18

03m12,937s

6

1

Jean-Philippe DAYRAUT Fabia

71

52

19

03m13,106s

7

3B

Jean-Baptiste DUBOURG Clio
III

68

51

17

03m14,559s

8

3

Franck
LAGORCE
Clio
III

67

50

17

03m13,981s

9

10B

Hervé
KNAPICK
Série1

64

48

16

03m14,312s

10

5

Pierre
LLORACH
Série
1

64

49

15

03m15,215s

11

6

Olivier
PERNAUT
Série
1

63

47

16

03m15,509s

12

7

Thierry
JONCOUX
Série
1

61

46

15

03m15,489s

13

16B

Jonathan
HIRSCHI
Rio

59

45

14

03m16,058s

14

16

Lionel
REGAL
Rio

57

44

13

03m16,166s

15

11

Serge
LUBRANO
Stilo

56

43

13

03m18,142s

16

5B

Gérald
FONTANEL
Série
1

56

42

14

03m18,770s

17

110B

Anne-Sophie
LEMONNIER
Série
1

53

41

12

03m20,850s

18

7B

Julien
MAURIN
Série
1

52

40

12

03m19,853s

19

14B

Patrick
DESMONNET
Stilo

50

39

11

03m20,009s

20

6B

Jean-Pierre
PERNAUT
Série
1

49

38

11

03m21,267s

21

12B

Dominique
CHIANALE
Auris

46

37

9

03m24,940s

22

15

Laurent
BARBIERI
Grande
Punto

46

36

10

03m26,854s

23

8B

Bérénice
DEMOUSTIER
Auris

44

35

9

03m27,974s

24

4B

Grégoire
DEMOUSTIER
Fabia

43

33

10

––––

25

15B

Jean-Luc
GUIGUE
Grande
Punto

42

34

8

03m41,825s


Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide